Prima pagină » Sport » Surpriză! Clubul pentru care vrea să joace Constantin Budescu: „Sper s-o fac în viitorul apropiat”
Surpriză! Clubul pentru care vrea să joace Constantin Budescu:

Surpriză! Clubul pentru care vrea să joace Constantin Budescu: „Sper s-o fac în viitorul apropiat”

25 feb. 2020, 04:00,
în Sport

Constantin Budescu (31 de ani), unul dintre cei mai importanți jucători din Liga 1, nu a uitat de clubul la care a făcut junioratul, Petrolul Ploiești. Mijlocașul a evoluat pentru ploieșteni până în 2011, an în care a plecat la Astra, „rivala” locală a Petrolului de la vremea respectivă. Budescu rămâne atașat de clubul de pe „Ilie Oană” și nu exclude o revenire pe viitor.

„Petrolul înseamnă foarte mult pentru mine. La Petrolul am început fotbalul profesionist, am jucat aproape șase ani de zile acolo, iar acei ani nu se pot uita. Din păcate nu am reușit să joc și în Liga I la Petrolul, dar sper să o fac în viitorul apropiat”, a spus Budescu.

Dani Coman: „Necesită un timp mai îndelungat”

Budescu a suferit o accidentare la gambă și ar putea reveni curând la antrenamentele echipei lui Bogdan Andone.

„A făcut o ruptură musculară la gambă. El a mai avut probleme la gamba respectivă și necesită un timp mai îndelungat. Eu sper să înceapă antrenamentele cu echipa de săptămâna asta, dar nu știu dacă va fi 100% sau nu”, a spus Dani Coman.

Mijlocașul a marcat de șase ori și a oferit opt pase decisive în acest sezon, în 15 partide din Liga 1 și Cupa României

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct
Statele Unite au programat pentru 3 decembrie execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, condamnat pentru uciderea a 13 persoane la Fort Hood, în 2009. Pentagonul intenționează să permită publicului să urmărească evenimentul în direct. Statele Unite au programat pentru 3 decembrie 2026 execuția prin împușcare a lui Nidal Malik Hasan, fost maior al […]
SUA pregătesc execuția prin împușcare a lui Nidal Hasan. Pentagonul vrea ca momentul să fie transmis în direct

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
10 octombrie 2026
10 octombrie 2026