Prima pagină » National » SURSE: Consultări PSD-PNL după demisia lui Ciucă, dar fără UDMR
SURSE: Consultări PSD-PNL după demisia lui Ciucă, dar fără UDMR

SURSE: Consultări PSD-PNL după demisia lui Ciucă, dar fără UDMR

12 iun. 2023, 18:00,
în National

Urmează să fie convocată o ședintă după demisia lui Nicolae Ciucă, însă se pare că la aceste discuții participă doar PNL și PSD. Potrivit unor surse politice, se pare că reprezentanții UDMR nu au fost invitați la această ședintă.

De asemenea, din cadrul Uniunii afirmă că există toată deschiderea pentru discuții cu PSD și PNL, însă cele două partide nu au invitat și UDMR la această primă consultare.

Marcel Ciolacu susține că vrea UDMR la guvernare

După demisia lui Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu a făcut niște declarații prin care a spus că dorește să aibă discuții și cu UDMR, după ce va fi desemnat de președinte drept candidat pentru funcția de prim-ministru.

„Cu certitudine dacă eu voi fi persoana desemnată ca și prim-ministru o să am o întâlnire cu domnul Kelemen Hunor după acea desemnare împreună cu domnul președinte Nicolae Ciucă”, a declarat luni Marcel Ciolacu.

De asemenea, Marcel Ciolacu a transmis că își dorește ca UDMR să rămână la guvernare.

UDMR nu vrea să cedeze Ministerul Dezvoltării

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că dacă Uniunea pierde Ministerul Dezvoltării la rotativă nu va mai rămâne în Executiv.

„Eu am spus că fără Ministerul Dezvoltării nu putem să continuăm. Asta cunoaște și domnul Ciolacu”, a spus Kelemen Hunor, președinele UDMR.

Kelemen Hunor spune că e în interesul întregii țări ca UDMR, PSD și PNL să continue să guverneze împreună.

„Viitorul Guvern va fi învestit joi:

Sunt convins că este în interesul partenerilor noștri și al societății ca PSD, PNL și UDMR să continue să guverneze împreună. Partenerii noștri cunosc intențiile noastre: prima opțiune pentru noi este respectarea protocolului, deoarece cuvântul dat, actul semnat ne obligă; totodată fără Ministerul Dezvoltării nu putem continua.

Nu ne-am ridicat de la masa negocierilor și nici nu ne vom ridica, deoarece UDMR și-a asumat responsabilitatea guvernării până în anul 2024.

Din momentul în care președintele țării îl va desemna pe Marcel Ciolacu în funcția de prim-ministru, va fi responsabilitatea domniei sale să formeze un Guvern. După desemnare, așteptăm propunerea premierului Ciolacu privind structura coaliției de guvernare”, a scris Kelemen Hunor pe Facebook.

Liberalii ar putea trimite 3 femei în viitorul Guvern

Liberalii iau în calcul să propună trei femei în viitoarea garnitură guvernamentală, potrivit surselor din partid.

La ministerul Educației, PNL o va propune pe Ligia Deca, fost consilier prezidențial și care îndeplinește și în prezent această funcție.

La ministerul Culturii este luată în calcul Raluca Turcan, deputat și fost ministru al Muncii.

Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, este o variantă pentru funcția de vicepremier din partea PNL, ținând cont de faptul că șefia Senatului va fi preluată de liderul partidului, fostul premier Nicolae Ciucă.

Femeile din PSD sunt reprezentate în Guvern de Gabriela Firea, ministrul Familiei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 septembrie 2026
12 septembrie 2026