Timp de trei zile, Iașul este locul în care oameni din lumea interlopă din întreaga țară sunt așteptați să vină pentru a-și lua rămas-bun de la Viorel Oarză. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la restaurantul Lord Events din Iași, acolo unde are loc priveghiul.
La căpătâiul lui Viorel Oarză au fost depuse deja sute de coroane și jerbe de flori, iar imaginile surprinse la priveghi arată amploarea evenimentului.
Reporterii BZI au relatat că, pe parcursul celor trei zile de priveghi, la căpătâiul lui Viorel Oarză ar urma să cânte mai mulți maneliști cunoscuți, printre numele vehiculate fiind Costel Biju și Florin Salam. Prezența acestora nu a fost însă confirmată oficial.
Potrivit informațiilor publicate anterior, pentru cei care vor participa la priveghi au fost pregătite cantități importante de mâncare, printre care peste 5.000 de sarmale, porci la proțap, berbeci și preparate tradiționale.
Restaurantul Lord Events este păzit, iar accesul este controlat pe durata priveghiului.
legenda piuolii
Stai cuminte că asta chiar a fost jmecher.
o fi fost, acum o sa fie ‘jmecher’ pe varful uulii; nika n-o sa mai ramana din el. Urmezi tu.
Consumi aerul degeaba….
De ce e pazit restaurantul? Le e frica sa nu-l impuste careva pe V.O. ?
Săndel, Costel și Viorel jmekeri adevărați!
sandel si costel. atata.. la ei s a terminat smecheria..oarza asta smecher cu pustii..
E un anunt ca nu avem voie sa facem poze. Pe cine sa nu pozam? Pe Viorel sau pe cei care vin sa-l viziteze???
Cazul copiilor morți în Sp. Sf Maria nu a fost asa mediatizat ca și acesta . Ce atâta jale pentru un interlop?!
Nu lasati fraieri sa se joace cu pistolul.
Am scapat de un stres. Dupa ce am terminat complexul Ever Green Tower din Aurel Vlaicu, saracul asta de Orez Viorel a si venit sa ceara taxa de protectie. Ani la rand am pmatit bani catre gasca de interlopi condusa de Oarza. De acuma sper sa am liniste si sa-mi recuperez masina porsche care am amenetat-o sa pot achita camata la Oarza!!!
astia va roaga la rpiveghi sa nu faceti poze, voi ce faceti?! mergeti si pozati! :)))))))) vai si-amar…
as vrea sa depun si eu un mare kkat cu motz la capataiul emeritului chelios