Prima pagină » Local » Sute de elevi s-au întâlnit cu polițiștii. Iată care a fost motivul
Sute de elevi s-au întâlnit cu polițiștii. Iată care a fost motivul

Sute de elevi s-au întâlnit cu polițiștii. Iată care a fost motivul

31 ian. 2020, 04:00,
Dragos Savin în Local

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Iași, împreună cu reprezentanți ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Iași, au desfășurat patru activități educativ-preventive, la Liceul Tehnologic „Petre P. Carp”, din comuna Țibănești. În cadrul Proiectului „S.P.I.C.E.”, au fost desfășurate activități în care s-a urmărit prevenirea consumului și traficului de droguri, făcându-se referire la aspectele legislative, cauzele și consecințele consumului de substanțe psihoactive.

Au fost purtate discuții pe marginea unor cazuri concrete, fiind oferite recomandări punctuale care trebuie cunoscute și aplicate de orice persoană pentru a evita victimizarea. În cadrul programului „Școala Siguranței Tedi”, polițiștii au transmis informații referitoare la măsurile ce trebuie cunoscute și aplicate pentru siguranța personală în familie, la școală sau pe stradă.

De asemenea, elevii au primit informații referitoare la educația rutieră, fiind prezentate principalele reguli de circulație ce trebuie respectate pentru a fi în siguranță pe stradă, în calitate de pieton sau biciclist. Elevii au fost încurajați să aibă o relație deschisă cu părinții, să apeleze la sfatul lor și al cadrelor didactice atunci când se află în situații dificile. La activități au participat 219 elevi și 11 cadre didactice.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027
Florin Manole anunță reorganizarea Ministerului Muncii, fără concedieri, și susține că pensiile vor crește de la 1 ianuarie 2027, conform legii. Ministrul Muncii a anunțat că intenționează să reorganizeze instituția pe care o conduce, după revenirea în funcție. Măsura urmărește redistribuirea angajaților în funcție de volumul de activitate din fiecare departament, astfel încât structurile cu […]
Florin Manole pregătește reorganizarea Ministerului Muncii. Ce se întâmplă cu angajații și pensiile de la 1 ianuarie 2027

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
07 noiembrie 2026
07 noiembrie 2026