Peste 300 de palestinieni şi cel puţin 16 agenţi de poliţie israelieni au fost răniţi, luni dimineaţă, în noi confruntări produse în centrul vechi al oraşului Ierusalim, informează cotidianul Times of Israel.
Filiala palestiniană a Semilunei Roşii a anunţat că 305 persoane au fost rănite în zona Moscheei Al-Aqsa, iar 205 sunt spitalizate.
Poliţia israeliană a fost nevoită să intervină din nou în zona Esplanadei Moscheilor, după ce agenţii forţelor de ordine au fost atacaţi cu pietre şi obiecte. Cel puţin 16 agenţi de poliţie au fost răniţi în violenţele produse luni.
Violenţele s-ar putea amplifica, în contextul în care urmează un marş al evreilor organizat de Ziua Drapelului Ierusalimului, un eveniment care marchează ocuparea zonei de est a oraşului în anul 1967.
În contextul tensiunilor, Curtea Supremă de Justiţie din Israel a amânat, duminică, decizia de expulzare a unor familii palestiniene din cartierul Sheikh Jarrah din Ierusalim, în cazul unui litigiu cu un grup de colonişti evrei.
Tensiunile s-au amplificat în ultimele săptămâni, la Ierusalim, în Cisiordania şi Fâşia Gaza.
În urmă cu câteva zile, un elev israelian al unei şcoli teologice evreieşti a murit după ce a fost împuşcat în Cisiordania. De asemenea, un adolescent palestinian a fost împuşcat mortal de agenţi ai serviciilor de securitate israeliene.
Vinerea trecută, doi militanţi palestinieni au fost împuşcaţi mortal după ce au deschis focul asupra unui sediu al Poliţiei de frontieră israeliene. Tot vineri, într-un alt incident, un palestinian în vârstă de 27 de ani din Hebron a fost arestat după ce a încercat să atace mai multe persoane cu un cuţit, la Peştera Patriarhilor.
La începutul postului musulman al Ramadanului, protestatari palestinieni au atacat frecvent agenţi ai poliţiei israeliene în zona Porţii Damasc, la intrarea în centrul vechi ai Ierusalimului, din cauza restricţiilor antiepidemice. În replică, în centrul Ierusalimului au avut loc marşuri antipalestiniene ale extremiştilor religioşi evrei.