Calea Ferată din Moldova a pus la dispoziție un tren cu 11 vagoane pentru transportarea a peste 1200 de refugiați din Ucraina, care au intrat prin punctul de trecere a frontierei de stat Otaci – Moghilev Podolsk.
Trenul va ajunge astăzi, 2 martie, în jurul orei 21:30 la stația Moghilev Podolsk și va pleca spre Ungheni şi alte destinații, precum Chişinău sau Iaşi.
Începând cu ziua de mâine vor fi efectuate curse regulate.
Un refugiat din Ucraina a avut nevoie de îngrijiri medicale, în judeţul Iaşi
Astăzi dimineaţă, 2 martie 2022, unui refugiate din Ucraina i s-a făcut rău, în timp ce se afla pe raza localităţii iesenie Scânteia, în tranzit spre Constantă. Prof. dr. Diana Cimpoeșu, şefa UPU SMURD Iaşi, a transmis faptul că medicii ieşeni i-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, iar pacient a refuzat transportul la spital.
„Dimineaţa. pe raza localităţii Scânteia s- a oprit un convoi de refugiaţi care era în tranzit spre Constanța. O doamnă are o criză de astm, a fost trimis un echipaj tip B. Pacienta a refuzat transportul la spital. A fost evaluată și tratată pe loc”, a transmis prof. dr. Diana Cimpoeșu, şefa UPU SMURD Iaşi.