Un student din județul Iași va fi nevoit să dea explicații în instanță, după ce a fost acuzat că a întemeiat o cultură de canabis. Astfel, anchetatorii l-au trimis ieri în judecată pe Cosmin Petru Balan, un tânăr de 22 de ani din Târgu Frumos, sub acuzația de trafic de droguri. Tânărul a fost prins în urmă cu câteva luni, după o acțiune a oamenilor legii
Un tânăr cu spirit antreprenorial din județul Iași s-a ales cu afacerea distrusă după ce l-au pus pe burtă „mascații”. Individul a fost prins cu recolta în seră, iar, acum, se pregătește să dea ochii cu magistrații. Astfel, anchetatorii l-au trimis ieri în judecată pe Cosmin Petru Balan, studentul de 22 de ani din Târgu Frumos, sub acuzația de trafic de droguri.
Acum, urmează ca Tribunalul Iași să stabilească un prim termen al procesului penal. Ulterior, magistrații ieșeni vor asculta ce au de spus toate părțile implicate, pentru a putea lua o decizie în acest caz. În edițiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat un caz similar.
Cosmin Petru Balan, acuzat de trafic de droguri
Anchetatorii ieșeni au afirmat că studentul Cosmin Petru Balan a intrat în vizorul lor în urmă cu câteva luni, după o percheziție efectuată într-o seră mică dintr-o pădure din Băiceni, comuna Cucuteni.
„Pe data de 23 octombrie 2021, oamenii legii au efectuat o percheziţie domiciliară, în oraşul Târgu Frumos, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc. În urma percheziţiei, au fost ridicate 1,05 kilograme de plante de canabis în stare naturală, 69,2 grame de canabis, 49 de doze de canabis, în cantitate totală de 49 de grame, droguri ce ar fi fost destinate comercializării în oraşul Târgu Frumos”, au subliniat oamenii legii din Iași.
În edițiile anterioare, reporterii cotidianului BZI au prezentat o situație similară.
Tânărul student ieșean, ridicat și dus la audieri
De asemenea, de la fața locului au fost ridicate un telefon mobil, o cartelă SIM, un laptop, un hard disk, un cântar electric, seminţe de canabis şi înscrisuri.
„În cauză s-a reținut faptul că, în primăvara anului 2021, inculpatul a înființat, într-o pădure din proximitatea Muzeului Cucuteni, județul Iași, o cultură constituită din 10 plante de canabis, drogurile obținute fiind destinate comercializării. Un tânăr a fost dus la audieri, iar, pe baza probatoriului administrat în cauză, oamenii legii au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale, iar la acţiune au participat şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi”, au precizat atunci oamenii legii.
Conform unor surse judiciare, suspectul a fost prins prin metode specifice, în timp ce mergea în pădure, unde ar fi recoltat drogul ce urma să fie vândut prin Târgu Frumos.