Prima pagină » Actualitate » Tarom, zbor dinspre Israel, unde se află peste 800 de români. Wizz Air a anulat cursele de duminică
Tarom, zbor dinspre Israel, unde se află peste 800 de români. Wizz Air a anulat cursele de duminică

Tarom, zbor dinspre Israel, unde se află peste 800 de români. Wizz Air a anulat cursele de duminică

08 oct. 2023, 09:40,
în Actualitate

Compania Tarom a anunțat un zbor dinspre Tel Aviv spre București, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 8 octombrie. Președintele Klaus Iohannis a anunțat că în jur de 800-900 de români sunt în vacanță sau în pelerinaj în Israel, iar autorităţile române caută soluţii pentru a-i aduce în țară.

Compania anunță zborul RO1156, care va opera la ora 00.05 (ora Israel) în data de 08 octombrie 2023.

Pentru achiziționarea biletelor, oamenii sunt îndrumați să apeleze Call Center: (004) 021 9978 / (004) 0800 500 131 (TelVerde) / (004) 0371 529 000 sau să acceseze linkul AICI.

Pentru fluidizarea formalităților de îmbarcare, pasagerii care se află în posesia biletelor emise pot face formalitățile de check-în online accesând link-ul ACESTA.

Wizz Air a anulat zborurile spre şi dinspre Tel Aviv de duminică

Compania aeriană Wizz Air a anunțat că a anulat zborurile spre şi dinspre Tel Aviz de duminică, pasagerilor fiindu-le oferite opţiuni pentrru reprogramare sau rambursare, precum şi pentru cazare.

„Ca urmare a situaţiei din Israel, am anulat zborurile către şi dinspre Tel Aviv de duminică, 8 octombrie. Wizz Air îi contactează direct pe pasagerii afectaţi, prin e-mail sau SMS, şi le oferă opţiuni pentru reprogramare sau rambursare, precum şi pentru cazare. Recomandăm pasagerilor care şi-au rezervat biletele prin agenţii de turism sau platforme online să apeleze la acestea pentru modificări ale rezervărilor”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii companiei Wizz Air, conform News.ro.

Aceştia au adăugat că este monitorizată situaţia şi se ţine legătura cu autorităţile relevante.

Preşedintele Klaus Iohannis a spus sâmbătă că în jur de 800-900 de români se află în Israel, mulţi dintre aceştia fiind turişti, şi că se caută soluţii pentru aducerea acestora în ţară a celor care vor să revină în ţară rapid, lucru care „va fi posibil în curând”.

„Sunt destul de mulţi români în momentul acesta în Israel. Din datele pe care le avem până acum, sunt între 800-900 de români, mulţi sunt turişti, alţii sunt în pelerinaje. Deocamdată nu avem informaţii că ar fi în dificultate, dar, cum se spune, situaţia este în evoluţie şi în orice moment poate să apară ceva nou. Noi căutăm deja soluţii pentru a-i aduce în ţară pe cei care vor să revină rapid. Acest lucru va fi posibil cred în curând. Aeroportul din Tel Aviv este închis, dar se lucrează la asta”, a spus Iohannis în declarațiile comune susţinute cu omologul portughez, Marcelo Rebelo de Sousa.

Ministerul român de Externe a anunțat că a fost activată Celula de criză, care „este în contact permanent cu Ambasada României la Tel Aviv și Oficiul de reprezentare al României la Ramallah, precum și cu Delegația UE din Israel, și monitorizează atent situația din teren în vederea oferirii de sprijin cetățenilor români care solicită asistență consulară”.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”
Sorin Grindeanu spune că Siegfried Mureșan nu va obține voturile necesare pentru învestirea Guvernului și lansează un pariu politic. Desemnarea lui Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru a provocat o reacție dură din partea liderului PSD, Sorin Grindeanu. Premierul desemnat trebuie să formeze un Guvern și să obțină votul de învestitură al Parlamentului, însă în […]
Siegfried Mureșan, atacat de Sorin Grindeanu înaintea votului: „Va pica cu glorie în Parlament”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 septembrie 2026
19 septembrie 2026