Prima pagină » Actualitate » Taxe mai mari pentru români, cerute de Consiliul Fiscal. La ce ar putea crește TVA
Taxe mai mari pentru români, cerute de Consiliul Fiscal. La ce ar putea crește TVA

Taxe mai mari pentru români, cerute de Consiliul Fiscal. La ce ar putea crește TVA

15 mai 2022, 15:20, 3 ,
în Actualitate

Consiliul Fiscal, organism al statului care oferă sfaturi guvernanților în privința politicii economice, sugerează Executivului să crească taxele pentru că este nevoie de o mărire la bugetul de stat.

Un grup de lucru din cadrul Consiliului Fiscal a făcut o analiză în ultimele luni și vine cu un rezultat pe care economiștii l-au anticipat deja.

Concluzia este aceea că Guvernul nu mai are încotro și trebuie să crească taxele pentru că e imposibil să mai reducă cheltuielile în perioada următoare.

În plus, Consiliul Fiscal face și o recomandare de taxe care ar putea fi crescute în perioada următoare și care ar putea să aducă aproximativ 1,5% la bugetul de stat din PIB.

România este pe ultimul loc în UE în ceea ce privește colectarea taxelor și impozitelor la bugetul de stat, cu o medie de 28% față de media europeană de 40%.

Și alte taxe ar putea fi introduse

De exemplu, ar putea fi introdusă o nouă taxă, să fie impozitat câștigul obținut din vânzarea bunurilor imobile sau să fie stabilită o bază de impozitare pentru contribuțiile la sistemul social de asigurări de sănătate, la nivelul tuturor veniturilor.

Cei de la Consiliul Fiscal mai vin cu o idee: să fie diminuat plafonul pentru care activitatea poate fi impozitată pe norme pe venit de la 100.000 de euro la 20.000 de euro.

Tot ei mai spun că ar trebui eliminate toate scutirile fiscale pentru persoanele fizice, pentru IT-iști de exemplu, cei care nu plătesc un impozit pe venit ca restul angajaților.

Creșterea veniturilor din TVA la buget poate fi asigurată, în principal, prin două tipuri de măsuri:

”i) Limitarea aplicării cotelor reduse.

Revizuirea listei de bunuri și servicii pentru care se aplică o cotă redusă de 9%, în special pentru acele produse pentru care stimularea consumului nu se justifică din punct de vedere al interesului public (zahăr, grăsimi etc).

De asemenea, este greu de justificat aplicarea unor cote diferite de TVA pentru alimente, în funcție de locul de unde sunt achiziționate (9% din magazine, 5% din restaurante)”.

Produse pentru care se percepe TVA redus de 9% și 5%

România are o cotă standard de TVA de 19% (redusă de la 20%, din 2017), dar și următoarele cote reduse:

– 9% pentru alimente, inclusiv băuturi nealcoolice, destinate consumului uman și animal, medicamente de uz uman și veterinar, proteze și produse ortopedice;

– 5% pentru – printre altele, manuale, cărți, accesul la muzee, parcuri de distracție, cinematografe, săli de sport, livrarea de locuințe (în anumite condiții, destul de restrictive și cu impact limitat), dar și la cazare în hoteluri și serviciile de restaurant și catering, alimente eco, lemn de foc sau energie termică, în sezonul rece.

Din această listă, Guvernul ar putea să aleagă produse la care să majoreze TVA, mai spune Consiliul Fiscal.

Comentarii
  • Cei de la Consiliul Fiscal in frunte cu Daianu sa se uite in oglinda si sa renunte la indemnizatia de mii de Eur lunara, sa recomande reducerea de urgenta a Aparatului Bugetar plin de tot felul de a neaveniti care habar nu au despre ce se vorbeste in Propozitie. In ROMANIA nu se mai gasesc Specialisti Corecti,? Oameni buni pana cand mai muncim pentru aceste specimene cu vile si vacante exotice pe munca noastra? Cine se simte jignit sa ma cheme in judecata. Rusine Parlamentarilor care ocupa abuziv Casa Poporului si care muncesc pentru ei nu pentru Popor.

  • Am si eu doua nelamuriri:

    Unu. De ce crestem taxele si nu gradul de colectare? Unii fenteaza statul si nu patesc nimic, iar ceilalti care sunt corecti sa plateasca si mai mult? De ce?

    Doi. De ce impozitul pe dividende este de numai 5%, in timp ce impozitul pe salarii este de 16%?

  • De ce consiliu hoților nu propune înpozitarea șalariilor și pensiilor și ciordelilor nesimțite ca depășesc veniturile populimi cu 80% și pensiile puliticienilor–-

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`