Unul dintre cele mai valoroase spații teatrale, din România, se află în pericol și ar putea dispărea. Teatru³ CUB, sală premiată și apreciată la nivel european, riscă să fie dărâmat din cauza unui proiect de reamenajare urbanistică
Teatru³ CUB din Iași, spațiul devenit între timp simbol al teatrului contemporan, este amenințat cu desființarea. Sala a fost construită cu fonduri de la Ministerul Culturii, pentru a asigura continuitatea activității teatrale în perioada consolidării clădirii Teatrului Național „Vasile Alecsandri”. Deși gândită ca soluție temporară, sala a depășit așteptările și a devenit un punct de reper în peisajul teatral românesc.
Teatru³ CUB din Iași, un simbol al teatrului românesc contemporan, în pericol
Primăria Municipiului Iași a anunțat că proiectul de reamenajare a zonei din spatele Teatrului Național „Vasile Alecsandri” vizează, printre altele, demontarea Teatrului³ CUB și relocarea acestuia, împreună cu anexele considerate improprii. Primarul Mihai Chirica a declarat că „zona vestică va fi transformată într-un amplu spațiu verde, în care arborii existenți sunt păstrați și integrați în nuclee de vegetație. Zona estică, de la strada Mănăstirea Galata, are un caracter predominant vegetal. Uzina Teatrului, amenajată în prezent ca spațiu cultural, are potențialul de a integra noi funcțiuni publice, precum cafenea, bar sau restaurant, adaptate noii amenajări”.
Chiar dacă demontarea pare inevitabilă, edilul-șef spune că există fonduri prinse în devizul proiectului pentru reactivarea spațiului.
„Pentru Teatru³ Cub au fost retrase, din păcate, toate autorizațiile de funcționar, astfel că în devizul proiectului am prins bani pentru reactivarea acestuia”, a declarat Mihai Chirica.
Directorul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași, Cristian Hadji-Culea, trage un semnal de alarmă și subliniază rolul vital pe care îl are proximitatea față de clădirea principală.
„Teatru³ CUB a fost construit cu banii de investiții de la Ministerul Culturii, ca o soluție temporară pentru a continua activitatea teatrală, în perioada în care clădirea Teatrului Național din Iași a fost închisă pentru consolidare. Sala Teatru³ CUB a căpătat între timp valoare atât prin unicitatea ei în spațiul teatral european, cât și prin calitatea deosebită a producțiilor teatrale. În această stagiune se joacă spectacole premiate pentru actorie, scenografie, video-proiecții, dar și pentru cel mai bun spectacol de teatru din România. Reprezentațiile de la Teatru³ CUB adună nu numai spectatori din Iași, ci și din întreaga țară, din Republica Moldova, dar și din Europa. Funcționarea acestei săli depinde de proximitatea clădirii Teatrului Național, unde sunt depozitele de costume, recuzită și decoruri și, mai ales, personalul care deservește toate spațiile teatrului. Mutarea Teatrului³ CUB în afara acestei proximități ar face imposibilă activitatea trupei Naționalului ieșean în acest spațiu și transformarea sa într-o hală de lemne. Sperăm că toate planurile urbanistice vor ține cont și de valoarea spirituală a acestei săli de teatru și nu ar duce la PRIMUL TEATRU DĂRÂMAT, din România, în ultimii, nu 35, ci peste 60 de ani”, a declarat Cristian Hadji-Culea, director general al Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași.
Proiectul, avizat de Ministerul Culturii. Artiștii cer relocare demnă
Potrivit Direcției Județene pentru Cultură, amenajarea esplanadei Teatrului Național, care presupune și eliminarea Teatrului³ CUB, a primit aviz favorabil la nivel central.
„Proiectul de amenajare, atât la faza DALI (Documentație de avizare a lucrărilor de intervenție), cât și la faza DTAC (Documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire), a fost studiat aici la comisia zonală a monumentelor istorice și avizat la București, la Ministerul Culturii, în urma ședinței lor de la Comisia Națională a Monumentelor Istorice. Părerea a fost una pozitivă, monumentul istoric, Teatrul Național, trebuie pus în valoare prin amenajarea unor spații verzi, circulații, de jur împrejurul lui. Acel spațiu era o amenajare temporară pe perioada în care era Teatrul Național în restaurare”, a transmis Bobi Apăvăloaei, directorul instituției.
Actorii teatrului ieșean nu ascund dezamăgirea în fața pierderii unei scene în care s-au scris performanțe importante.
„Nu e nimeni prea mulțumit. Ne dispare un spațiu de joc, un spațiu de joc care a făcut performanță, avem nominalizări, avem premii UNITER acolo, avem regizori importanți care au montat și cărora le place foarte mult acel spațiu, și nouă, bineînțeles, ne place. Ne pare foarte rău că se demontează și nu știm exact dacă și unde se relochează. Era un spațiu foarte bun pentru noi, dar ar fi trebuit să aibă mai multă grijă de Teatrul Național, totuși e un simbol cultural al țării, nu doar al Iașului. Sperăm să se întâmple o relocare care să fie demnă și optimă pentru un Teatru Național”, a declarat actorul Emil Coșeru.
„Nouă ne convenea acest spațiu, era bine pentru teatru”, a completat actorul Constantin Pușcașu.
Surse apropiate teatrului spun că, în urmă cu mai bine de un an, se discuta despre relocarea Teatrului³ CUB pe un teren al Universității Naționale de Arte „George Enescu”, pentru a fi pus la dispoziția tinerilor și a studenților. Această variantă nu s-a concretizat.
În lipsa unei alternative clare, pericolul desființării Teatrului³ CUB ar marca o pierdere majoră pentru cultura ieșeană și românească. Artiștii și directorii speră în găsirea unei soluții rapide și demne pentru salvarea acestui spațiu esențial.
în „pericol” de desființare? :))) HIDOȘENIA aia urbanistică??? Că „arhitecturală” nu putea fi numită! Bine că, în sfârșit, cineva s-a decis!
Dar părerea spectatorilor nu interesează?
Este o taverna ce trebuie data în foc, direct, fără regrete în care eu nu am călcat și o rușine la adresa actului de cultură.
Este o mare inflație de actori încât ei acceptă să joace oriunde, orice și oricând.
Piesele sunt de slabă factură și făcături încât la terminare pleci cu sentimentul că ai fost păcălit de bani.
Mai retardatule! Cum poți exprima o părere despre un loc în care nu ai fost vreodată?! Ești deosebit de cretin.
Sa inteleg ca esti mare amator de spectacole culturale???? Neeee, sigur nu. Nu ai dreptul sa comentezi despre un loc unde nu ai fost niciodata. Punct.
Mda, un loc în care nu ai fost niciodată dar ai plecat cu sentimentul că ai fost păcălit de bani. Mai sa fie!
Repede s-a gandit Mishu cafengiul ca Uzina Teatrului este buna de cafenea. In curand cafeneaua Piata Unirii se va extinde cu mese si umbrele pana la Uzina Teatrului. Urmeza mutarea liniilor de tramvai de pe Cuza Voda ca sa faca loc meselor si umbrelelor.
DE FOARTE MULT TIMP trebuia să fi dispărut oroarea aia care strică toată imaginea teatrului național. Sper că se va face curat și în laterala dreaptă care arată a ghetou și aia
Ce a terminat de construit Kiri? Cine mai crede acest individ?
Dați jos hidoșenia din centrul orașului.
Redați frumusețea centrului.
Teatrul național este de ajuns, nu panarama aia de lângă el.
O decizie excelenta! Demult trebuia sa se intample asta. O cladire precum Teatrul National este umbrita de hidosenia premiata. Acum toate hidoseniile sunt premiate, doar suntem in era lui Satan.
Aceasta constructie de la inceput a fost anuntata ca fiind provizoriu amplasata langa, in parcul Teatrului National. Acum i-a venit sorocul sa fie dezafectat spatiul ocupat si sa fie reamplasat in Judet, la Podul Iloaiei, Targu frumos sau intr–un cartier din Iasi unde bantuie foamea de cultura si din cauza circulatiei greoaie din Iasi nu se pot deplasa doritorii la spectacole !
Mausoleul ala negru se potriveste cu frumoasele cladiri istorice din jur ca pumnul in ochi!
Mizeria aia cubista trebuia sa dispara imediat dupa terminarea renovarii Teatrului National, dar a ramas sa ascunda tot ce era frumos in jur, dar mofturile lui Culea nu pot tine in loc eforturile de infrumusetare a zonei centrale vechi.
Dl Culea sa isi faca el un cub mausoleu in orasul sau nu in Iasi!
UN BUBOI NEGRU care trebuie ABSOLUT EXTIRPAT.
O Mizerie de asa zis cub. Un CORT NEGRU care pur si simplu umbreste o frumusete de Teatru construit totusi de oameni care au produs in final ceva arhitectural frumos.
Acest BUBOI NEGRU si ORIBIL care sta fara plata si distruge o cladire monumentala.
DARAMAT!
Foarte bine, BRAVO! In sfarsit pleaca cortul de acolo.
Lateralele si zona dinspre filarmonica nu fac cinste teatrului național . O idee f buna e amenajarea cat mai rapid a acestor zone .
Sa fie desfiintat, asa sunt unii reticenti la schimbare. Cand s-a vorbit de Palas Mol multi plangeau dupa strand, cand s-a amenajat in fata Palatului Culturii ecologistii strigau ca se distruge natura, acum na, vor cladirea neagrace seamana cu una mortuara. Jos cubul!
Jos Cubul si Opera sa isi caute alt spatiu, astfel incat teatrul sa-si intre pe deplin in spectacole si in spatiile de drept din teatru.
Nu există nici o clădire modernă în România care să fie frumoasă. Numai hidoșenii.
Cam tot ce e modern e naspa, nu doar cladirile. Masinile, „modernul” woke si progresismul (care nu poate fi decat modern, nu?).
Da, oamenii și-au pierdut originalitatea, creativitatea, identitatea și simțul estetic.
Ținând cont cu v-ați făcut borș cu Mihai Mălaimare ca niște Dumnezei ,nu trebuie să mă aveți pe unde juca…Rolul vostru este să faceți artă,nu politică!
Sper sa dispara cat mai repede acea hidosenie, acolo sa fie reamenajat parcul…..
O clădire hidoasă …hidoasă!!!