Prima pagină » Local » Testarea inițială a elevilor de gimnaziu și liceu se apropie! Notele pot fi trecute în catalog

Testarea inițială a elevilor de gimnaziu și liceu se apropie! Notele pot fi trecute în catalog

09 sept. 2022, 02:00,
Andreea Timofte în Local

În perioada 12-23 septembrie 2022, Inspectoratul Școlar Județean Iași va organiza, în toate unitățile de învățământ preuniversitar de stat din rețeaua educațională județeană, testarea inițială a elevilor de gimnaziu și de liceu, cu scopul de a realiza o diagnoză a stadiului de pregătire a elevilor, absolut necesară în vederea optimizării demersului didactic

Etapele acestui demers sunt reprezentate de pregătirea testării, în perioada 5-9 septembrie 2022, elaborarea testelor și notarea.

Inspectoratul Școlar Județean Iași transmite în școli lista disciplinelor la care se susține testarea, structura subiectelor (unică pentru toate disciplinele), modelele de realizare, precum și instrucțiuni, recomandări sau nuanțări pentru fiecare disciplină în parte.

Testarea inițială a elevilor de gimnaziu și liceu se apropie

Elevi in clasa

Notele pot fi trecute în catalog

Anul acesta, testarea inițială se va desfășura în perioada 2-23 septembrie 2022. Astfel, profesorii elaborează testele pentru fiecare clasă în parte, asigurându-se că vor adapta și personaliza competențele, conținuturile sau sarcinile de lucru în funcție de exigențele curriculare și de particularitățile de grup și de vârstă ale elevilor. De asemenea, vor concepe baremele de notare, respectând reperele transmise oficial de I.S.J. Iași și inspectorii de specialitate.

Conducerea școlii va realiza și își va asuma oficial un grafic/calendar al testărilor, astfel încât să se asigure dozajul optim al efortului intelectual al copiilor (maximum două teste la o clasă în aceeași zi) și să nu fie perturbat orarul școlii. Calendarul va fi comunicat profesorilor diriginți, părinților și elevilor. De asemenea, profesorii vor administra testele în funcție de calendarul asumat oficial de unitatea școlară, evaluarea fiind realizată, de regulă, de profesorul clasei.

Notele pot fi trecute în catalog

Testarea inițială se va desfășura în perioada 2-23 septembrie 2022

Testarea inițială se va desfășura în perioada 2-23 septembrie 2022

Comparativ cu anii trecuți, notele obținute de elevi la aceste testări ar putea fi trecute fără probleme în catalog.

„Rezultatele vor fi comunicate elevilor și analizate cu aceștia imediat după finalizarea evaluării. Aspectele majore vor fi semnalate directorului și diriginților care vor informa părinții în ședințe special convocate sau prin întâlniri individuale. Notele pot fi trecute în catalog doar cu acceptul elevului sau părintelui.

Toate informațiile privind testarea inițială vor fi folosite de unitatea școlară în vederea întocmirii documentelor de analiză și a planurilor de măsuri remediale la nivelul Comisiei pentru curriculum și vor fi utilizate de I.S.J. Iași pentru a putea configura demersuri educaționale și manageriale adecvate la nivel județean pentru creșterea șanselor de succes școlar sau la evaluările externe pentru toți elevii”, a declarat Antonina Bliorț, purtătorul de cuvânt al I.S.J. Iași.

Raportarea rezultatelor și finalizarea testării se vor realiza în perioada 26 septembrie – 21 octombrie 2022.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 decembrie 2024
14 decembrie 2024