Teste serologice de confirmare – imunoblot pentru Mycoplasma pneumoniae. Biolog Roxana Enciu, dr. Oana Elena Raluca

Mycoplasma pneumoniae este o bacterie foarte polimorfă, de dimensiuni reduse din clasa Mollicutes, capabilă de existența extracelulară.

 Mycoplasmele diferă de bacteriile clasice prin incapacitatea lor de a sintetiza un perete celular solid de peptidoglican, ceea ce le face rezistente la antibioticele active pe peretele bacterian.

Produce la om o infecție respiratorie acută de tipul traheobronșitei și in 10% din cazuri determină o pneumonie caracteristică.

stirilebzi.ro

Se anunță tarife mai mici vara aceasta la biletele de avion! Despre ce destinații este...

Stirile PROTV

„A fost înfricoșător”. Case evacuate și școli închise după cel mai puternic cutremur din ultimii...

Agentul patogen produce infecții mai frecvente toamna și iarna, iar cei mai afectați sunt copii și adolescenții (5-15 ani) . Infecția se transmite de la o persoană la alta, pe cale inhalatorie, prin intermediul picăturilor de secreții respiratorii și este necesară o expunere mai intensă pentru producerea infecției.

Dupa inhalarea materialului infectat, microorganismul se leagă de celulele epiteliale ale tractului respirator prin intermediul proteinei P1. Se realizeaza in final o pneumonita interstițială și alveolară însoțită de bronșita și bronșiolită.

Mycoplasma pneumoniae acționează ca superantigen, stimulând migrarea celulelor inflamatorii la locul infecției. Stimulează limfocitele T și activează limfocitele B, cu formare de autoanticorpi, care reacționează cu o varietate de antigene tisulare și cu antigenul I eritrocitar, responsabil de producerea aglutininelor la rece. Astfel se explică diversitatea determinărilor extrapulmonare.

Dupa o perioadă de incubație de 14-21 de zile, debutul bolii poate fi acut, dar mai frecvent insidios, cu febră, cefalee și afectarea medie a stării generale. Cei mai mulți bolnavi fac rinofaringită, traheobronșită și mai rar bronșiolită acută. Forma clinică cea mai caracteristică, dar mai rară este pneumonia atipica primară. Bolnavii cu  pneumonie  sunt febrili, au cefalee, adesea mialgii, rinoree și dureri faringiene. Tusea este simptomul dominant, fiind neproductivă și persistentă. La o treime din bolnavi, tusea se însoțește de spută mucoasă sau mucopurulentă, fără floră microbiană pe frotiu. În perioada de stare a pneumoniei pot fi prezente și alte manifestări extrapulmonare sugerând diagnosticul etiologic: congestia timpanului, conjunctivita, sinuzita, adenopatie cervicală, rash, disociație puls-temperatură.

Evoluția pneumoniei, chiar netratată cu antibiotice este benignă și autolimitată. Rareori la adult se produce un sindrom de detresa respiratorie acuta cu insuficienta respiratorie severa si evolutie fatala. Adevaratele complicatii cu prognostic variabil sunt cele extrapulmonare – anemie hemolitica imuna, trombocitopenie, CID, sindrom Raynaud , modificari dermatologice de tip rash, eritem nodos, complicatii cardiace (miocardite, pericardite), complicatii neutrologice (meningita aseptica, mielita transversa, edem papilar, neuropatii perifericeataxie cerebeloasa)

Diagnosticul bolii se bazează pe tabloul clinic, anamneza epidemiologică, examenul radiologic și analizele de laborator.

Examenele uzuale de laborator sunt necaracteristice : leucocitoza moderat crescuta, ca si VSH-ul. Uneori se gasesc neutropenie, limfocitoza si monocitoza. Diagnosticul microbiologic se confirma doar in cadrul unor laboratoare specializate pentru ca aceasta bacterie cultiva lent pe medii speciale.

Serologia este larg folosita, mai rapida si mai simpla.

Infecția primară este indicată de creșterea anticorpilor IgM (1-2 săptămâni după infecție).

Nivelul total de anticorpi atinge maximul după 1 lună de la infectare și anticorpii pot persista în organism mai mult de 1 an. Anticorpii IgA sunt de obicei produși mai târziu decât IgM și nivelul lor scade adesea mai devreme. Determinarea anticorpilor IgA este relevantă atunci când anticorpii IgM sunt absenți sau în caz de reinfectare.

Anticorpii IgG pot crește deja la 2-3 săptămâni după apariția simptomelor. Maximul este atins după o perioadă mai lungă (chiar 6 luni). Anticorpii persistă mai mult de un an. Au fost raportate unele cazuri de persistență a anticorpilor mai mult de 4 ani. În cazul reinfectării, este necesar să se evalueze dinamica  anticorpilor în probe pereche recoltate la un interval de 1 – 2 săptămâni.

Este important să examinăm toate cele trei clase de anticorpi și, uneori, chiar să facem reinvestigarea probelor pereche pentru evaluarea corectă a constatărilor serologice.

Antigene specifice

1. pneumoniae se atașează de suprafețele celulelor epiteliale cu o mare afinitate pentru celulele epiteliale respiratorii umane. Neavand perete celular, colonizează tractul respirator prin organele sale de atașare specifice. Acestea sunt formate din structuri interne și de suprafață .

Astfel, M. pneumoniae posedă un organ apical, care mediază aderența la epiteliul gazdă. Citaderența este un proces multifactorial complex care necesită un grup de proteine precum P1 (170 kDa), P30 (30 kDa), P116 (116 kDa), HMW1-3. Aceste proteine cooperează structural și funcțional pentru citoaderenta cat si pentru motilitatea de alunecare. Adhesina P30 este o proteină membranară la capătul distal al organelului de atașare, necesară pentru citoaderență, motilitate de alunecare și stabilizarea proteinei accesorii P65 . Interacțiunea organelelor de atașare a M. pneumoniae cu epiteliul respirator al gazdei induce rearanjarea citoscheletului în celula gazdă, care promovează livrarea intracelulară a agentului patogen.

Pe langa funcția structurală, aceste proteine provoacă răspunsuri imunologice la om și sunt, de asemenea, implicate în legarea de receptorii epiteliali ai  gazdei.

Utilizarea fragmentelor recombinate scurte ale proteinelor P116 și P1 ca antigene specifice poate elimina riscul de reacții încrucișate și poate ajuta la dezvoltarea unui test imunodiagnostic specific și sensibil pentru detectarea M. pneumoniae.

Evaluarea rezultatelor

Evaluarea testului se bazează pe combinația dintre prezența liniilor antigenice specifice și intensitatea acestora (AU), evaluarea se realizează ca în tabelul de mai jos:

Aplicația clinică a testului are relevanță pentru:

– Determinarea detaliată a prezenței de anticorpi specifici anti-Mycoplasma;

– Confirmarea rezultatelor ambigue;

– Confirmare pentru testele ELISA;

Potențiala reactivitate încrucișată cu alți agenți patogeni și factori înrudiți este nesemnificativă (mai puțin de 5%).

Examinarea trebuie repetată în cazul rezultatelor echivoce. Se testează un nou eșantion după 2 până la 6 săptămâni, în funcție de specificul bolii.

Rezultatele serologice obținute se interpretează în contextul rezultatelor altor teste de laborator și tabloul clinic al pacientului.

Referințe bibliografice

1. Chaudhry R, Ghosh A, Chandolia A. Pathogenesis of Mycoplasma pneumoniae: An update. Indian J Med Microbiol. 2016, 34(1), 7-16.
2. He J, Liu M, Ye Z, Tan T, Liu X, You X, Zeng Y, Wu Y. Insights into the pathogenesis of Mycoplasma pneumoniae (Review). Mol Med Rep. 2016, 14(5), 4030-4036.
3. Nakane D, Kenri T, Matsuo L, Miyata M. Systematic Structural Analyses of Attachment Organelle in Mycoplasma pneumoniae. PLoS Pathog. 2015, 11(12), 1-19.
4. Lluch-Senar M, Cozzuto L, Cano J, Delgado J, Llórens-Rico V, Pereyre S, Bebear C, Serrano L. Comparative „-omics” in Mycoplasma pneumoniae Clinical Isolates Reveals Key Virulence Factors. PLoS One. 2015, 10(9), 1-20.
5. Tabassum I, Chaudhry R, Chourasia BK, Malhotra P. Identification of an N-terminal 27 kDa fragment of Mycoplasma pneumoniae P116 protein as specific immunogen in M. pneumoniae infections. BMC Infect Dis. 2010, 10(350), 1-9.
6. Chaudhry R, Varshney AK, Malhotra P. Adhesion proteins of Mycoplasma pneumoniae. Front Biosci. 2007, 12, 690-699.
7. Varshney AK, Chaudhry R, Kabra SK, Malhotra P. Cloning, expression, and immunological characterization of the P30 protein of Mycoplasma pneumoniae. Clin Vaccine Immunol. 2008, 15(2), 215-20.
8. Chaudhry R, Nisar N, Hora B, Chirasani SR, Malhotra P. Expression and immunological characterization of the carboxy-terminal region of the P1 adhesin protein of Mycoplasma pneumoniae. J Clin Microbiol. 2005, 43(1), 321-325.
9. Rottem S. Interaction of mycoplasmas with host cells. Physiol Rev. 2003, 83(2), 417-432.