Tetiana Bugai, medicul care a supraviețuit 30 de luni de captivitate: „Credeam că voi fi eliberată peste 10 ani. Am pierdut 30 de kilograme, mama, soțul și casa”

Tetiana Bugai, fost medic militar în regimentul Azov, încearcă să își refacă viața după doi ani și jumătate petrecuți în captivitate rusă. La doar 30 de ani, tânăra a trecut prin asediul Mariupolului, și-a pierdut mama și soțul în război, a fost torturată și ținută în condiții greu de imaginat. Astăzi locuiește în Liov și pregătește viitori polițiști, însă cea mai mare dorință a ei rămâne eliberarea tatălui, aflat încă în detenție.

De la paramedic în Mariupol la prizonieră de război

Înainte de izbucnirea războiului, Tetiana Bugai avea o viață obișnuită. Lucra ca paramedic la serviciul de urgență și își dedica timpul salvării oamenilor. Totul s-a schimbat în februarie 2022, când Rusia a lansat invazia pe scară largă împotriva Ucrainei.

În loc să fugă din Mariupol, unul dintre cele mai bombardate orașe ale războiului, Tetiana a ales să rămână. Mai întâi și-a ajutat sora mai mică să se pună la adăpost, apoi s-a alăturat forțelor care apărau orașul și acordau îngrijiri răniților.

În timpul asediului, tragediile s-au ținut lanț. Mama sa a murit în timp ce gătea pentru locuitorii rămași în oraș. Câteva săptămâni mai târziu, pe 26 martie 2022, a primit o altă veste devastatoare. Soțul ei, grănicer militar, a fost împușcat mortal de un lunetist în timp ce transporta răniți. Durerea provocată de aceste pierderi o urmărește și astăzi.

„Corpul soțului meu este încă în captivitate, iar mama mea este înmormântată în Mariupol, fără nume, doar cu număr”, a mărturisit Tetiana.

30 de luni de foamete, izolare și tortură

În mai 2022, după căderea combinatului Azovstal, Tetiana Bugai a fost capturată de forțele ruse în timpul evacuării. A urmat o perioadă de aproape 30 de luni de captivitate.

Tânăra spune că în închisorile rusești a fost supusă unor condiții extrem de dure. Foametea, izolarea și presiunile psihologice au devenit parte din viața de zi cu zi. În această perioadă a pierdut aproximativ 30 de kilograme.

Cel mai greu era însă să nu știe cât va dura detenția. Pentru a rezista psihic, și-a construit propriile scenarii despre viitor și s-a pregătit pentru o așteptare foarte lungă.

„Știam că schimbul meu de prizonieri poate avea loc și peste cinci sau zece ani. Îmi făceam planuri: dacă ies la 40 de ani, fac una, dacă ies la 35, fac alta”, a povestit ea.

Gândul că ar putea petrece încă mulți ani în captivitate a devenit, paradoxal, o metodă de supraviețuire. Astfel evita să își creeze speranțe false și încerca să facă față fiecărei zile.

În timpul detenției a primit și o veste care a distrus-o. I s-a spus că tatăl ei ar fi murit în explozia produsă în colonia penitenciară de la Olenivka, unde au fost închiși numeroși prizonieri ucraineni. După eliberare a aflat însă adevărul. Tatăl său este în viață, dar continuă să fie ținut captiv de ruși.

O nouă viață la Liov

După schimbul de prizonieri și revenirea în Ucraina, Tetiana s-a stabilit la Liov. Deși traumele războiului sunt încă prezente, ea încearcă să își reconstruiască viața pas cu pas. Astăzi predă educație militară și patriotică la Universitatea de Stat pentru Afaceri Interne din Liov, unde lucrează cu viitori polițiști și ofițeri. Spune că apropierea de tineri și activitatea de la catedră au ajutat-o să își găsească un nou scop.

„Interacțiunea cu ei mă ajută să-mi vindec sufletul”, a declarat fostul medic militar.

Studenții o privesc ca pe un model de curaj și rezistență. Mulți dintre ei cunosc povestea prin care a trecut și spun că experiența sa este greu de imaginat.

„Este o femeie foarte puternică. Nu orice bărbat ar putea trece prin experiențele ei”, a spus unul dintre cursanții săi, Bogdan Zelenciuc.

Cu toate acestea, recuperarea este departe de a se fi încheiat. Tetiana continuă să meargă la psihoterapie pentru a depăși traumele acumulate în timpul războiului și al detenției. În spatele activității sale de profesor se află însă o durere care nu a dispărut. Mama este moartă, soțul nu a fost adus acasă, iar locuința pe care o avea în Mariupol a fost distrusă.

Totuși, cea mai mare speranță a sa rămâne legată de tatăl aflat încă în captivitate. În fiecare zi urmărește informațiile despre schimburile de prizonieri și se roagă să îl poată revedea.

După ce a supraviețuit asediului Mariupolului, a îndurat doi ani și jumătate de detenție și a pierdut aproape tot ce avea, Tetiana Bugai spune că nu și-a pierdut credința că într-o zi familia ei va fi din nou împreună. Pentru ea, adevărata victorie nu înseamnă doar libertatea câștigată, ci și întoarcerea acasă a celor care încă așteaptă să fie eliberați.