Prima pagină » Actualitate » Tichete educaționale! Ce trebuie să facă părinții pentru a primi 500 de lei de la stat
Tichete educaționale! Ce trebuie să facă părinții pentru a primi 500 de lei de la stat

Tichete educaționale! Ce trebuie să facă părinții pentru a primi 500 de lei de la stat

15 sept. 2025, 21:40,
Redacția BZI în Actualitate

Părinții copiilor de grădiniță și ai elevilor din familii cu venituri reduse, eligibili conform Ordonanței nr. 83/2023, trebuie să depună până pe 2 octombrie 2025 cererile pentru acordarea tichetelor sociale destinate sprijinirii educației.

Măsura se aplică indiferent dacă beneficiarii au mai primit cardurile educaționale în anii precedenți, potrivit unei informări transmise unităților de învățământ.

Pragul de venit stabilit pentru accesarea programului cu fonduri europene este de maximum 2.025 de lei net pe membru de familie, realizat în luna iulie 2025. Sunt eligibili preșcolarii, precum și elevii din ciclul primar și gimnazial.

Cererile, completate cu datele corecte ale tuturor membrilor familiei, trebuie să fie însoțite de copii ale actelor de identitate și să fie depuse la secretariatul școlii prin intermediul profesorului sau dirigintelui. În cazul în care părintele are mai mulți copii eligibili, se completează o singură cerere.

Până la 7 octombrie 2025, școlile au obligația de a introduce datele în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR), responsabilitatea pentru corectitudinea informațiilor revenind directorilor unităților de învățământ.

Când intră banii de rechizite pe carduri

Cardurile educaționale pentru anul școlar 2025-2026 vor fi încărcate în septembrie–octombrie, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, potrivit Edupedu. Acesta a precizat că, potrivit datelor actualizate în aplicația EduVouchers a STS, peste 666.000 de elevi defavorizați vor beneficia de sprijin financiar, suma totală alocată fiind de 333,1 milioane de lei.

Așa arată modelul de cerere pentru acordarea sprijinului educațional în valoare de 500 de lei:

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile
Nivelul Dunării a ajuns la pragul critic pentru funcționarea Unității 2 de la Cernavodă. Autoritățile avertizează că oprirea reactorului este inevitabilă. Situația de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă a devenit critică după ce nivelul Dunării a coborât la pragul prevăzut în procedurile de funcționare. Unitatea 2, singurul reactor aflat în prezent în producție, ar […]
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 august 2026
12 august 2026