Prima pagină » National » Tinere răpite din Galați, găsite într-un hotel din București
Tinere răpite din Galați, găsite într-un hotel din București

Tinere răpite din Galați, găsite într-un hotel din București

19 iul. 2022, 14:33,
în National

Două tinere care au fost răpite în Galați au fost găsite într-un hotel din București, anunță oamenii legii. Aceșstia au menţionat faptul că la răpire au participat doi bărbaţi, nu patru așa cum se arăta în primul apel la numărul unic de urgență 112.

În martie 2022, la Iași, o tânără a fost răpită din parcarea unui centru comercial. Femeia a fost urcată cu forța într-un Mercedes, iar, după o cursă nebună, a fost salvată de polițiști la Roman

Tinere răpite Galați și găsite într-un hotel din București

Două tinere în vârstă de 24 de ani și respectiv 27 de ani au fost rapitea în cursul serii de luni din Galați. Oamenii legii le-au găsit pe cele două femei într-un hotel din București. Oamenii legii au început să cerceteze faptele şi au stabilit, conform unor surse, că tinerele au fost răpite de doi bărbaţi. Cei doi au fost conduşi la IPJ Galați pentru a fi interogați şi pentru a fi luate măsuri legale:

” La data de 18 iulie a.c., în jurul orei 23.00, Inspectoratul de Poliție Județean Galați a fost sesizat, prin apelul unic de urgență 112, de către o femeie, din municipiul Galați, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la domiciliul său, împreună cu fiica sa, de 27 de ani, și o altă tânără, de 24 de ani, în locuință ar fi intrat patru bărbați, care le-au luat pe cele două tinere, împotriva voinței lor și au plecat într-o direcție necunoscută”, informează Poliția Română.

Oamenii legii au deschis deja un dosar penal pentru mai multe infracțiuni printre care şi lipsire de libertate în mod ilegal. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul DOS din cadrul Poliției Române, dar şi cu ajutorul Poliției Capitalei. Nu se cunoaște cu exactitate ce urma să se întâmple cu cele două tinere, sau dacă bărbaţii fac parte dintr-o rețea de de proxenitism.

Cazuri dramatice de răpiri și violuri în România

România este, din păcate, una dintre principalele surse europene de carne vie. Anual, din România, în vestul Europei, ajung sute de tinere care sunt traficate. Rețelele de proxeneți sunt vaste și în cele mai multe rânduri protejate la nivel central. În ultimii ani au fost înregistrate mai multe cazuri de răpiri care s-au soldat și cu decesul victimelor. Poate cele mai celebre cazuri sunt cele ale lui Gheorghe Dincă dar și a cetățeanului olandez care a ajuns şi la Iași.

Cotidianul BZI.RO a prezentat imagini în premieră cu cetățeanul olandez  pedofil care a ajuns şi la Iași. În 2016 acesta a stat câteva zile la Iaşi, iar în acea perioadă o fetiţă a fost agresata sexual. Maşina cu care a umblat olandezul pedofil la Iaşi a fost identificată atât de victima, cât şi de o vecină, care a şi anunţat la acea vreme familia. Așadar, în lipsa unor legi și a eliminării complicității instituțiilor statului, cazurile in care două tinere au fost răpite din Galați, se vor mai întâlni în România.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
18 martie 2026
18 martie 2026
Articole similare
Nu s-a depus niciun proiect în măsura DR-19, deși AFIR a deschis de două săptămâni sesiunea de înscrieri. „Nu sunt interesați”
02:00
Nu s-a depus niciun proiect în măsura DR-19, deși AFIR a deschis de două săptămâni sesiunea de înscrieri. „Nu sunt interesați”
Un piroman din județul Neamț a distrus mai multe puncte gospodărești din Iași! Bărbatul a fost prins în fapt de către polițiști
02:00
FOTOVIDEO Un piroman din județul Neamț a distrus mai multe puncte gospodărești din Iași! Bărbatul a fost prins în fapt de către polițiști
Luigi Puiu, pictor din Iași, semnează o expoziție inspirată de întâlnirea cu un șaman în Africa: „Avea o detașare pe care nu o găsim nicăieri în societatea noastră”
02:00
FOTO Luigi Puiu, pictor din Iași, semnează o expoziție inspirată de întâlnirea cu un șaman în Africa: „Avea o detașare pe care nu o găsim nicăieri în societatea noastră”
Primăria Dagâța construiește un nou atelier în cadrul Școlii Profesionale din localitate! Proiectul depășește 2 milioane de lei
02:00
Primăria Dagâța construiește un nou atelier în cadrul Școlii Profesionale din localitate! Proiectul depășește 2 milioane de lei
Un șofer de 34 de ani a fost plasat sub control judiciar după ce a fost prins beat la volan
02:00
Un șofer de 34 de ani a fost plasat sub control judiciar după ce a fost prins beat la volan
Fost director în MIPE, găsit de ANI în incompatibilitate, după ce și-a umplut conturile cu bani publici, inclusiv de la Iași! Bogdan Dragoș Marinescu a primit contracte fără licitație din partea primăriilor
02:00
FOTO Fost director în MIPE, găsit de ANI în incompatibilitate, după ce și-a umplut conturile cu bani publici, inclusiv de la Iași! Bogdan Dragoș Marinescu a primit contracte fără licitație din partea primăriilor
Directorul e în plop, plopul e în aer
02:00
Directorul e în plop, plopul e în aer
CTP Iași pregătește o nouă scumpire a biletelor de călătorie! Majorarea este influențată de prețul carburanților
02:00
CTP Iași pregătește o nouă scumpire a biletelor de călătorie! Majorarea este influențată de prețul carburanților
Braconierii provoacă intenționat incendii ca să poată fura peștele din fermele piscicole? Ultimul incendiu din Delta Moldovei a distrus 20 de hectare de vegetație. „Sunt riscuri pentru noi”
02:00
FOTO Braconierii provoacă intenționat incendii ca să poată fura peștele din fermele piscicole? Ultimul incendiu din Delta Moldovei a distrus 20 de hectare de vegetație. „Sunt riscuri pentru noi”
Femeia terorizată de romi a fost bătută și amenințată cu moartea! Primarul a refuzat să intervină. Fiica: „Oriunde o prinde, îi dă în cap!”
02:00
FOTOVIDEO Femeia terorizată de romi a fost bătută și amenințată cu moartea! Primarul a refuzat să intervină. Fiica: „Oriunde o prinde, îi dă în cap!”