Prima pagină » Economic Local » Tinerii care nu și-au finalizat studiile la timp primesc „A doua șansă”
Tinerii care nu și-au finalizat studiile la timp primesc

Tinerii care nu și-au finalizat studiile la timp primesc „A doua șansă”

22 oct. 2019, 04:00,
Vlad Alexa în Economic Local

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Capital Uman a decis să prelungească perioada de depunere a proiectelor în cadrul apelului „Măsuri de educație de tip A doua șansă”. Concret, modificările făcute în cadrul proiectului vizează prelungirea perioadei de depunere până pe data de 19 decembrie 2019, ora 16:00. Inițial, termenul de depunere era 30 octombrie 2019.
Apelul de proiecte are o finanțare totală de 163,45 milioane de euro. Banii sunt destinați tinerilor și adulților care nu și-au finalizat educația obligatorie. Proiectele îi vor sprijini pe aceștia să reintre în sistemul de educație și formare. Bugetul apelului este de 163,45 milioane de euro, din care aproximativ 145 milioane de euro pentru regiunile mai puțin dezvoltate, între care și regiunea Nord-Est.

Cine poate obține finanțare în proiect

Se vor finanța dezvoltarea programelor de tip „A doua șansă”, Furnizarea de programe și servicii de consiliere și orientare a carierei pe tot parcursul vieții. Beneficiari eligibili în cadrul acestui apel de proiecte sunt agenții, structuri aflate în subordinea/coordonarea Ministerului Educației Naționale și alte organisme publice cu atribuții în domeniul educației și formării profesionale. Furnizorii de servicii de orientare, consiliere, mediere școlară și servicii alternative, publici și privați pot primi finanțare în cadrul programului. Eligibile sunt și instituțiile/agențiile guvernamentale cu atribuții în domeniul incluziunii sociale, precum și ONG-urile

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
PNL și USR contestă la CCR noua componență a Biroului Permanent al Camerei Deputaților
PNL și USR au sesizat CCR după schimbarea componenței Biroului Permanent al Camerei Deputaților. Conflictul privind conducerea Camerei Deputaților a ajuns la Curtea Constituțională. PNL și USR contestă hotărârea adoptată la începutul sesiunii parlamentare de toamnă, prin care câte un reprezentant al celor două formațiuni a fost înlocuit cu reprezentanți ai AUR și S.O.S. România. […]
PNL și USR contestă la CCR noua componență a Biroului Permanent al Camerei Deputaților

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 septembrie 2026
09 septembrie 2026