Prima pagină » Economic Local » Tinerii investesc sute de mii de euro în afacerile din mediul rural, din Iași
Tinerii investesc sute de mii de euro în afacerile din mediul rural, din Iași

Tinerii investesc sute de mii de euro în afacerile din mediul rural, din Iași

06 nov. 2019, 04:00,
Raluca Costin în Economic Local

Mai mulți beneficiari din județ care au depus proiecte anul trecut pentru obținerea fondurilor nerambursabile de la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) vor primi banii solicitați. Încă 6 proiecte au fost selectate spre finanțare din rândul ieșenilor care au depus cereri în cadrul submăsurii 6.1- „Instalarea tinerilor fermieri”. Aceștia vor primi fiecare 40.000 de euro pentru a-și dezvolta afacerile din mediul rural. Banii vor fi virați în conturi după semnarea contractelor de finanțare.

Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri se acordă sub formă de primă în două tranșe (75 la sută din cuantumul sprijinului la încheierea Deciziei de Finanțare și 25 la sută din cuantumul sprijinului se acordă cu condiția implementării corecte a Planului de Afaceri). Din anul 2014 până în prezent au fost finanțate peste 100 de proiecte cu fonduri europene primite în cadrul submăsurii 6.1. Tinerii au deschis, cu banii europeni, afaceri în domeniul apicol, vegetal și ferme zootehnice.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan indică o posibilă afecțiune cardiacă nediagnosticată. Fostul fotbalist a murit la 44 de ani, după ce i s-a făcut rău într-un lac din județul Sibiu. Noi informații au apărut în ancheta privind decesul fostului internațional Gabriel Mureșan. Potrivit concluziilor preliminare ale medicilor legiști, publicate de România […]
Primele concluzii medico-legale în cazul morții lui Gabi Mureșan. Ce indică investigațiile privind decesul fostului fotbalist

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 iulie 2026
16 iulie 2026