Prima pagină » Actualitate » Ținuta care a atras atenția la Praga! Cum a apărut Mirabela Grădinaru alături de Nicușor Dan

Ținuta care a atras atenția la Praga! Cum a apărut Mirabela Grădinaru alături de Nicușor Dan

01 oct. 2026, 15:40, 2 ,
Andreea Ciobanu în Bzi.ro

Mirabela Grădinaru îl însoțește pe președintele Nicușor Dan în vizita oficială din Republica Cehă, însă deplasarea sa la Praga nu s-a rezumat la participarea la programul prezidențial. Partenera șefului statului a avut o agendă proprie, cu întâlniri dedicate în special copiilor, familiilor, educației și sănătății mintale.

În timpul vizitei, Mirabela Grădinaru s-a întâlnit cu Prima Doamnă a Republicii Cehe, Eva Pavlová, dar și cu reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale și ai comunității românești din Cehia.

Discuțiile au urmărit identificarea unor proiecte și soluții aplicate în Republica Cehă care ar putea fi adaptate ulterior și în România.

Întâlnire cu Eva Pavlová

Unul dintre principalele momente ale programului a fost întâlnirea cu Eva Pavlová. Cele două au discutat despre sănătate, educație, sprijinul acordat copiilor și familiilor, precum și despre sănătatea mintală.

Pentru această întâlnire, Mirabela Grădinaru a ales o ținută sobră, în tonuri de negru și kaki, cu o rochie cu croială modernă, marcată în talie de un cordon. Eva Pavlová a optat, la rândul său, pentru o rochie bleu, accesorizată cu o curea neagră.

Agenda partenerei președintelui a continuat cu vizite și discuții cu organizații din societatea civilă.

La organizația Nevypusť duši, care desfășoară proiecte în domeniul sănătății mintale, Mirabela Grădinaru a discutat despre prevenție, educație și pregătirea profesorilor pentru a putea aborda mai eficient problemele de sănătate mintală ale copiilor și tinerilor.

Un alt subiect a fost nevoia ca discuțiile despre sănătatea mintală să fie integrate firesc în viața de zi cu zi și în sistemul educațional.

Partenera președintelui s-a întâlnit și cu reprezentanții Society for All (SOFA), organizație implicată în educație incluzivă, sprijin psihosocial și protecția copilului.

Experiența prezentată de organizația cehă a pus accent pe colaborarea dintre ONG-uri și instituțiile statului pentru dezvoltarea unor servicii centrate pe copii și familii.

Ce a spus Nicușor Dan despre agenda partenerei sale

Nicușor Dan a vorbit, la rândul său, despre programul desfășurat de Mirabela Grădinaru la Praga și despre domeniile urmărite de aceasta.

„În paralel, Mirabela, dincolo de discuțiile cu Prima Doamnă, a vizitat ONG-uri care se preocupă de aceleași lucruri: adicțiile, în special la copii și tineri, infrastructura sau rețeaua public-privată din Cehia este cu câțiva ani înaintea noastră și putem să învățăm. Inclusiv un ONG făcut de comunitatea românească de aici”, a declarat președintele.

Un alt obiectiv al vizitei a fost Biblioteca Prichindeilor / Romanian Hub, proiect creat la Praga pentru copiii românilor din diaspora. Inițiativa urmărește păstrarea legăturii celor mici cu limba română, cultura și comunitatea de origine și s-a extins ulterior în mai multe țări europene.

Mirabela Grădinaru, implicată și în proiecte culturale

Agenda publică a Mirabelei Grădinaru nu se limitează la deplasările externe. La revenirea în România, aceasta este așteptată la evenimentele Romanian Creative Week X Bucharest.

În perioada 2–8 octombrie 2026, la București sunt programate expoziția „Metafora”, masa rotundă „Creative Romania: Observator & Laborator al Ecologiilor Creative” și Romanian Fashion Week. Evenimentele reunesc proiecte din artă contemporană, modă, film, dans și industrii creative.

Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan au participat și la ediția din 2025 a evenimentului, organizată la Muzeul Național de Artă al României. Ulterior, Mirabela Grădinaru a avut întâlniri cu tineri creatori implicați în Romanian Fashion Week, discuțiile fiind axate pe educație, dezvoltare profesională și oportunitățile oferite de industria creativă din România.

Astfel, deplasarea de la Praga a oferit Mirabelei Grădinaru o agendă distinctă de programul oficial al președintelui, cu accent pe copii, familie, educație, sănătate mintală și comunitățile românești din diaspora.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Susținătorii lui Călin Georgescu au lansat online apeluri pentru strângerea unei eventuale cauțiuni, după arestarea sa preventivă. Mai multe persoane care îl susțin pe Călin Georgescu au început să promoveze pe rețelele sociale o campanie de strângere de bani pentru o eventuală cauțiune. În mesajele publicate online este vehiculată suma de 1,1 milioane de euro, […]
Susținătorii lui Călin Georgescu strâng bani pentru cauțiune. Ce prevede legea și ce se întâmplă cu vila din Mogoșoaia
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
03 octombrie 2026
03 octombrie 2026