Prima pagină » International » Tornadă impresionantă în Milano. Pagube impresionante după o săptămână de caniculă – VIDEO

Tornadă impresionantă în Milano. Pagube impresionante după o săptămână de caniculă – VIDEO

22 iul. 2023, 18:20,
în International

O tornadă impresionantă a traversat vineri nord-estul oraşului Milano şi o parte din Lombardia, lăsând în urmă pagube, după o săptămână în care s-au înregistrat temperaturi sufocante, relatează presa locală.

Regiunea Lombardia a fost vizată de un cod portocaliu de vreme rea.

Momentul în care o tornadă a lovit Milano, după o săptămână de caniculă

Din Lombardia până în Veneto, au fost fenomene extreme: grindină mai mare decât portocalele, rafale de vânt la fel de rapide ca o maşină de Formula 1, pasaje subterane şi străzile oraşelor transformate în torenţi. Mai multe persoane au fost rănite.

Potrivit Corriere Della Sera, pompierii italieni au avut aproximativ 200 de intervenţii pentru inundaţii şi cădere de copaci. Grindina a avariat sute de maşini.

Mai multe videoclipuri, realizate de localnici în Milano, arată o coloană uriaşă care se înalţă în depărtare şi apoi se dezlănţuie peste oraş. Cerul s-a întunecat de parcă ar fi fost miezul nopţii, deşi era prânzul.

Tornada se adaugă numeroaselor fenomene climatice care lovesc Lombardia de o săptămână.

În Bergamo, rafalele de vânt au ajuns vineri la o viteză de uragan, de 200 km/h. În zona Mantua, din sudul regiunii, au fost furtuni violente cu grindină de mărimea unei portocale. Daune semnificate au fost provocate şi în agricultură.

Între timp, conform prognozelor, şi sâmbătă sunt aşteptate în nordul Italiei furtuni, mai ales în Lombardia, unde alerta portocalie a fost prelungită cu 24 de ore. În regiunile de centru şi sud, 18 oraşe sunt vizate în acest weekend de cod roşu de caniculă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Călin Georgescu, înconjurat de bodyguarzi după reținerea de la DIICOT. Cum s-a mobilizat echipa sa
Călin Georgescu a fost reținut de DIICOT, iar echipa sa de bodyguarzi s-ar fi mobilizat imediat pentru a gestiona situația familiei sale. Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, a fost ridicat din trafic pe 21 septembrie 2026 și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziții. Ulterior, acesta a […]
Călin Georgescu, înconjurat de bodyguarzi după reținerea de la DIICOT. Cum s-a mobilizat echipa sa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
23 septembrie 2026
23 septembrie 2026