Tortilla este o rețetă ce poate fi preparată rapid. În cazul în care sunteți fani ai omletei, tortilla patatas ar trebui să fie prima voastră alegere. Aceasta se prepară doar din câteva ingrediente pe care le aveți la îndemână în casă. Pe de altă parte, cei ce își doresc un preparat mexican, pot opta pentru tortilla picantă cu carne tocată.
Tortilla este un preparat ușor de preparat și foarte sățios, ce poate fi gătită ca fel principal.
Rețetă de tortilla patatas
Tortilla este o rețetă tradițională, originară din Spania. Aceasta se prepară din ouă, ceapă și cartofi. O puteți prepara foarte ușor și rapid, având un gust savuros și fiind foarte sățioasă. Pentru această rețetă veți avea nevoie de 250 mililitri ulei de măsline extravirgin. Tortilla are nevoie de mult ulei pentru preparare deoarece ceapa trebuie înăbușită în ulei. De asemenea, veți avea nevoie de cinci ouă și cinci cartofi din care veți obține opt porții de tortilla. Pentru compoziție vă mai trebuie și un praf de sare, iar dacă vă place mai picant puteți adăuga piper sau chilli. Rețeta tradițională are în compoziție și o legătura de pătrunjel proaspăt și două cepe potrivite. Pătrunjelul oferă o aromă aparte rețetei, însă dacă nu vă place îl puteți scoate din compoziție.
Veți începe prin a înăbuși ceapa și cartofii în uleiul de măsline. Vor fi gata atunci când ceapa va căpăta o culoare translucidă, iar cartofii vor fi moi. Uleiul va fi scurs după ce acestea sunt gata. Dacă doriți să o preparați fără ulei, puteți opta ca legumele să fie fierte. Cât timp ceapa și cartofii sunt înăbușiți în ulei, veți bate ouăle și veți adăuga peste pătrunjelul tocat. După ce cartofii și ceapa sunt gata veți adăuga peste ouăle bătute împreună cu pătrunjelul. Este recomandat ca rețeta să fie făcută într-o tigaie antiaderentă deoarece va trebui coaptă pe ambele părți. După preferințele fiecăruia puteți adăuga în rețetă roșii, bacon, brânză sau cașcaval.
Tortilla picantă cu carne tocată
Pentru această rețetă veți avea nevoie de sos de roșii, carne tocată și foi de tortilla pe care le puteți cumpăra de la magazin. Într-o tigaie veți prăji 100 grame de ceapă albă, împreună cu 50 grame usturoi în 100 mililitri ulei de măsline. Când observați că ceapa este rumenită puteți adăuga 300 grame de sos roșii. Îl veți lăsa la fiert până ce va scade la jumătate din cantitatea inițială, amestecând continuu. Sosul pe care trebuie să îl obțineți trebuie să fie de consistența ketchup-ului. Carnea tocată va fi amestecată cu sare și piper după gust, iar apoi va fi adăugat și sosul de roșii. Veți avea nevoie de un kilogram de carne tocată pentru patru porții. Acesta nu trebuie pus tot dintr-o dată deoarece carnea trebuie să aibă consistența unor mici pe care îi veți face ulterior pe grătar.
În timp ce carnea se face pe grătar, veți toca mărunt 50 grame ardei iute, 100 grame ceapă roșie, două legături de pătrunjel și 100 grame roșii felii. Cu puțin iaurt și sos iute se va unge foaia de tortilla, apoi se va adăuga carnea la mijloc și legumele tocate. La final se mai poate adăuga zeama de la o jumătate de lămâie și o foaie de salată verde. Se va rula și apoi o puteți savura.
Rețeta de tortilla patatas este originară din Spania, iar cea cu carne tocată din Mexic. Pentru iubitorii de omletă, se poate opta pentru tortilla patatas, iar pentru cei ce preferă un preparat mai picat pot alege a două variantă cu carne tocată.