Zeci de școli și grădinițe au fost închie în ultimele zile, pe măsura intrării în scenariul roșu sau galben a mai multor localități din țară. Toți elevii din Brașov, cu excepția celor din ciclul primar revin la școala online, după creșterea accelerată a incidenței în oraș
De asemenea, cursurile în 20 de unităţi de învăţământ din Sălaj au fost suspendate, începând de joi, din cauza incidenţei ridicate a cazurilor de CODIV-19 și a confirmării unor focare în rândul copiilor sau personalului. Situația este asemănătoare în Buzău, Bacău, Harghita sau Caraș-Severin.
Scenariul roșu în Brașov
Primarul municipiului Braşov, Allen Coliban, a anunţat că oraşul intră din
nou în scenariul roşu, cu restricţiile aferente, după ce rata de infectare a ajuns la 3,16 la mie. Măsurile de restricţie au intrat în vigoare de vineri.
„Pentru următoarele două săptămâni, vor rămâne deschise creşele şi grădiniţele, iar la şcoală vor merge doar elevii din ciclul primar (clasele 0- IV), la celelalte clase şcoala urmând a se desfăşura integral on-line”, a anunțat edilul local.
Un număr de 35 de elevi şi 17 persoane angajate în învăţământul braşovean au fost confirmate cu COVID-19, fiind afectate 19 clase, care au trecut în online de
la data confirmării cazurilor timp de două săptămâni, a informat zilele trecute Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Braşov.
20 de școli închise în județul Sălaj
Cursurile în 20 de unităţi de învăţământ din Sălaj au fost suspendate, începând de joi, din cauza incidenţei ridicate a cazurilor de CODIV-19 la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale sau ca urmare a confirmării unor focare în rândul copiilor sau personalului, transmite Agerpres.
Potrivit unei hotărâri luate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Sălaj, e vorba despre şcoli şi grădiniţe din Zalău şi comunele Bălan, Treznea şi Fildu de Jos, unde s-a reactivat scenariul roșu.
S-a ieșit din scenariul verde în Buzău. Elevii, înapoi în online
Şcolile din municipiul Buzău intră, de luni, în scenariul galben, după ce rata de incidenţă a cazurilor de coronavirus a depăşit pragul de 1 caz la mia de locuitori, conform News.ro.
Odată cu trecerea în scenariul galben, luni, vor mai merge la cursuri doar preşcolarii din municipiul Buzău, elevii din ciclul primar şi elevii din clasele terminale, a 8-a, a 12-a de liceu şi a 11-a de şcoală profesională.
Potrivit subprefectului judeţului Buzău, Adina Moiseanu, vineri, rata de incidenţă a a cazurilor de COVID 19 în municipiul reşedinţă de judeţ a ajuns la 1.03,
ceea ce ce înseamnă că luni şcolile vor trece în scenariul galben. În municipiul Buzău, în ultimele 14 zile s-au înregistrat 135 de cazuri de coronavirus virus.
Situaţia epidemiologică va fi reanalizată la finalul celor 14 zile de scenariu galben şi, în funcţie de rata de incidenţă, se va stabili cum se vor desfăşura cursurile, în continuare.
56 de școli din Harghita în scenariul doi
Numărul şcolilor care vor funcţiona în scenariul 2 a crescut uşor în Harghita, decizia fiind luată vineri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care a aprobat scenariile propuse de către consiliile de administraţie ale unităţilor şcolare şi avizate de către Inspectoratul Şcolar Judeţean şi de către Direcţia de Sănătate Publică, pe baza ratei de incidenţă a îmbolnăvirilor din localităţi.
Potrivit unei informări a Instituţiei Prefectului, dintre cele 423 de unităţi de învăţământ din judeţul Harghita, 366 vor aplica scenariul 1, adică toţi elevii vor merge la şcoală, iar 56 vor funcţiona în scenariul 2, respectiv cele din Gheorgheni, Topliţa, Băile Tuşnad, Brădeşti, Ciumani, Sărmaş şi Voşlăbeni.
Numărul a crescut faţă de această săptămână, când 41 de şcoli, din patru localităţi, au funcţionat în scenariul doi.