Prima pagină » Local » Tot mai mulți tineri mor din cauza infecției cu noul coronavirus. Un pacient din Iași, în vârstă de 27 de ani, a decedat
Tot mai mulți tineri mor din cauza infecției cu noul coronavirus. Un pacient din Iași, în vârstă de 27 de ani, a decedat

Tot mai mulți tineri mor din cauza infecției cu noul coronavirus. Un pacient din Iași, în vârstă de 27 de ani, a decedat

27 oct. 2021, 13:42,
Elena Nicoleta BUJOR în Local

O nouă zi sumbră în România. Astăzi, 27 octombrie 2021, s-au înregistrat 512 decese din cauza noului coronavirus. De observat este faptul că tot mai mulți tineri mor după ce se infectează cu SARS – CoV – 2. Din cele peste 500 de persoane decesul înregistrat la grupa de vârsta 10-19 ani este al unui pacient de sex masculine, din Bucureşti, în vârstă de 14 ani, care prezenta comorbidități și nu era nevaccinat.

De asemenea, s-au confirmat decese la grupa de vârstă 20-29 de ani:

Un pacient din Bucureşti, în vârstă de 21 ani, de sex feminin, care prezenta comorbidități, nevaccinat

Un pacient din Constanța, în vârstă de 20 ani, de sex masculin, care prezenta comorbidități, nevaccinat

Un pacient din Hunedoara, în vârstă de 28 ani, de sex feminin, care prezenta comorbidități, nevaccinat

Un pacient din Iaşi, în vârstă de 27 ani, de sex masculin, care prezenta comorbidități, nevaccinat.

Un alt bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Iași, a decedat

Un alt caz asemănător este tot al unui pacient din Iași. Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, internat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, a murit după ce s-a tratat de coronavirus. Cadrele medicale nu se așteptau la o astfel de veste. După ce a fost internat timp de mai multe zile în secția de Anestezie și Terapie Intensivă – Covid-19, de unde a plecat în stare bună, tânărul a fost transferat la Spitalul CFR, Iași, fiindcă nu a mai necesitat îngrijire în secția ATI. La puțin timp după, pacientul a suferit un Atac Vascular Cerebral (AVC), iar starea lui a devenit una extrem de gravă. În ciuda eforturilor făcute de medicii ieșeni, acesta a decedat. Trebuie precizat faptul că bărbatul nu era vaccinat și suferea de obezitate morbidă și diabet zaharat.

„Pacientul a fost internat în secția ATI-COVID-19 cu o formă medie spre severă, cu insuficiență respiratorie acută, având nevoie de oxigen. Acesta prezenta și alte afecțiuni, precum obezitate morbidă, diabet și sedentarism, nu era nici vaccinat. A fost internat mai multe zile, a decurs totul bine, a răspuns foarte bine la tratament și a plecat din spital în stare bună, respira normal. Nu am vrut să-l trimitem direct acasă, chiar dacă starea lui era bună și am hotărât să mai fie supravegheat puțin, nu în ATI, și a fost transferat la Spitalul CFR.

Repet, a plecat în stare bună, respirând ca un om sănătos, însă a doua zi a suferit un accident vascular cerebral extins. Din cauza complicațiilor s-a reîntors la noi, unde a fost internat în secția ATI non-Covid, pentru a trata patologia neurologică. Starea lui devenise atât de gravă, ajunsese în comă de gradul 4 și prezenta tromboze. Din păcate, pacientul a decedat”, a declarat dr. Vlad Hârtie, medic specialist ATI, în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu”, Iași.

Peste 500 de decese, în ultimele 24 de ore, la nivel național

Până astăzi, 27 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.602.830 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 7.711 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

1.358.530 de pacienți au fost declarați vindecați., potrivit știrioficiale.ro.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 14.950 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 232 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 46.015 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 26.10.2021 (10:00) – 27.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 512 decese (265 bărbați și 247 femei).

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
13 martie 2026
13 martie 2026