Traian Băsescu susține că o dezbatere sau două între Viorica Dăncilă și Klaus Iohannis ar fi necesare. Mai mult, fostul președinte a susținut că refuzul unei întâlniri nu este cea mai bună soluție a campaniei.
”E nevoie să faci măcar una-două întâlniri în turul doi. Trebuia și în primul tur… Iohannis nu are practic adversar, dar pentru consolidarea imaginii dânsului de politician care e deasupra doamnei Dăncilă, îi prindea foarte bine o demonstrație publică. Explicația oficială (a PNL și a lui Iohannis) nu ține. Cu poporul te întâlnești mult mai bine la televizor. La o întâlnire directă te vezi cu maxim 2000 de oameni, televiziunea pătrunde la câteva milioane.
E o tehnică de prezervare a diferenței, dar ar putea să genereze o reținere a multor oameni să meargă la vot, pentru că orice român își dorește un președinte curajos, care se duce să-și înfrunte competitorul. Eu așa cred. (…) Garantez că președintele Iohannis are votul meu, dar acest refuz de a avea măcar o întâlnire cu Dăncilă nu e cea mai bună soluție”, a declarat Traian Băsescu.