Prima pagină » International » Transportul public din Italia, spațiu de infectare cu noul coronavirus
Transportul public din Italia, spațiu de infectare cu noul coronavirus

Transportul public din Italia, spațiu de infectare cu noul coronavirus

28 oct. 2020, 19:15,
în International

Transportul public din Italia este tot mai mult considerat de experţi şi decidenţi politici drept unul dintre spaţiile ce prezintă cel mai ridicat risc de infectare cu noul coronavirus, în contextul în care guvernul de la Roma încearcă să facă faţă unei creşteri a numărului de cazuri de COVID-19, transmite Reuters, citat de Agerpres.

Duminică, prim-ministrul Giuseppe Conte a impus noi restricţii referitoare la baruri, şcoli şi restaurante, dar criticii strategiei adoptate de acesta spun că autobuzele aglomerate şi garniturile de metrou care circulă la orele de vârf sunt un pericol mai mare.

Transportul public din Italia, spațiu de infectare cu noul coronavirus

Pe perioada verii, când ratele de infectare erau încă reduse, guvernul a impus ca autobuzele şi garniturile de metrou să funcţioneze la o capacitate de maximum 80%. Cu toate acestea, nu se fac suficiente controale pentru a impune respectarea acestei limite, pe care experţii o consideră oricum prea permisivă.

”80% este prea mult. Câteodată este imposibilă păstrarea unei distanţe de siguranţă” de cel puţin un metru între pasageri, a precizat, pentru Reuters, Massimo Andreoni, profesor de boli infecţioase la Universitatea Tor Vergata din Roma.

Mască și gel dezinfectant la purtător, noua normalitate

Italia, prima ţară europeană care a fost grav afectată de maladia COVID-19 în primăvară, a reuşit să ţină epidemia sub control înainte de începutul verii datorită unor restricţii severe de izolare la domiciliu impuse timp de două luni, dar se confruntă cu o creştere exponenţială a cazurilor în ultimele două săptămâni, bilanţul zilnic al infectărilor ajungând marţi la aproape 22.000 de cazuri.

”La ora 18:00, transportul public este de obicei aglomerat. Îţi asumi riscul pentru că trebuie să ajungi la muncă. Porţi mască, ai la tine gel dezinfectant. Este noua normalitate”, a spus Elio Venafro după ce a coborât, miercuri, dintr-un autobuz în centrul Romei.

Giuseppe Conte a declarat săptămâna aceasta că este de părere că transportul public este ”mai presus de toate” un spaţiu în care circulă infecţia.

Cu toate acestea, prim-ministrul italian nu a dat niciun semn că ar dori să abordeze problema în mod direct, spunând, în schimb, că restricţiile impuse în cazul barurilor, restaurantelor, sălilor de fitness şi altor activităţi vor reduce oricum şi utilizarea autobuzelor şi a metroului.

Matteo Salvini, liderul partidului de dreapta Liga, aflat în opoziţie, a spus luni: ”Problema este transportul public, problema este metroul din Roma şi Milano, sunt autobuzele, nu sălile de fitness şi de cinema”.

Al doilea val al pandemiei în Italia este concentrat în marile oraşe, printre care capitala financiară din nordului ţării, Milano, şi Napoli, în sud.

”În oraşele mari, transportul public aglomerat este în mod evident o problema mai gravă decât în oraşele mici”, a mai spus profesorul Andreoni.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 septembrie 2026
09 septembrie 2026