Trei copii au fost ucişi marţi, iar unul a fost rănit în urma căderii unui proiectil în apropierea unei şcoli la sud de Tripoli, capitala libiană, în pofida armistiţiului aflat în vigoare de la 12 ianuarie, a declarat Ministrul Sănătăţii pentru AFP. Doi copii în vârstă de 10 şi 12 ani au fost ucişi pe loc, iar altul, în vârstă de 9 ani, a murit din cauza rănilor la scurt timp după ce a fost condus la spital, a precizat un purtător de cuvânt al ministerului, Amin al-Hashimi. Potrivit unor jurnalişti AFP aflaţi la faţa locului, proiectiul a căzut în mijlocul unei străzi, lângă o şcoală, în cartierul al-Hadhba al-Badri, la aproximativ zece kilometri sud de centrul oraşului.
Un al doilea proiectil a lovit în plin o casă din apropiere, fără să facă victime, porivit aceloraşi surse. Forţele loiale Guvernului de Uniune Naţională (GNA), recunoscut de ONU, cu sediul la Tripoli, au acuzat trupe ale mareşalului Khalifa Haftar, cel mai puternic om din estul Libiei, că se află în spatele atacului. Forţele loiale lui Haftar poartă din aprilie o ofensivă cu scopul de a cuceri capitala. Potrivit ONU, confruntările armate s-au soldat cu cel puţin 287 de morţi şi 369 de răniţi în rândul civililor.
Susţinătorii GNA au anunţat marţi că au doborât o ”dronă din Emiratele (Arabe Unite, EAU)” aparţinând forţelor mareşalului Haftar în vestul ţării.
Misiunea ONU în libia (MANUL) a denunţat duminică o continuare a ”încălcărilor flagrante” ale embargoului impus armamentului în Libia -vizată de o rezoluţie ONU în 2011 -, în pofida angajamentelor asumate de către mai multe ţări implicate în acest război civil într-o Conferinţă Internaţională la Berlin la 19 ianuarie. Forţele GNA au anunţat pe Facebook că ”apărarea antiaeriană” a doborât drona care survola o zonă aflată sub controlul lor, la est de Misrata, la aproximativ 2.000 de kilometri est de Tripoli. Ele au publicat imagini cu fragmente din dronă, identificată de către experţi ca fiind o dronă de tip Wing Loong,de fabricaţie chineză.
Potrivit unor analişti, mareşalul Haftar şi-a procurat drone Wing Loong de lamarele său aliat EAU. De la începutul ofensivei vizând Tripoli, susţinătorii lui Haftar au obţinut un avantaj cu ajutorul acestor drone şi tirurile lor de precizie. GNA a apelat atunci la Ankara, care îi susţine în mod deschis forţele, pentru a se echipa cu drone turce, mai puţin sofisticate, de tip Bayraktar, dintre care mai multe au fost doborâte de rivali. Un armistiţiu a intrat în vigoare la 12 ianuarie, la iniţiativa Turciei şi Rusiei – care susţine forţele favorabile lui Haftar, însă cele două tabere se acuză reciproc de încălcări. Duminică ele au anunţat confruntări armate la Abu Grein, la 130 de kilometri vest de Sirt, un oraş care a fost cucerit la 6 ianuarie de forţele lui Haftar, care încearcă să avanseze către Misrata, de unde sunt originare majoritatea forţelor GNA.