Prima pagină » Local » Trei copii intoxicați cu o substanță împotriva ploșnițelor, la Iași. Unul dintre ei a ajuns la spital în comă
Trei copii intoxicați cu o substanță împotriva ploșnițelor, la Iași. Unul dintre ei a ajuns la spital în comă

Trei copii intoxicați cu o substanță împotriva ploșnițelor, la Iași. Unul dintre ei a ajuns la spital în comă

22 iul. 2025, 08:19,
Redacția BZI în Local

Trei copii, cu vârste de 12, 11 și 6 ani, au fost duși de urgență la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași după ce s-au intoxicat cu o substanță foarte periculoasă, folosită de obicei ca insecticid. Medicii spun că este vorba despre o otravă care acționează rapid dacă este inhalată.

Cazul cel mai grav este cel al fetiței de 12 ani, care a fost adusă la spital în comă, având probleme mari cu respirația. Din fericire, a răspuns bine la tratament și starea ei începe să se îmbunătățească, fiind internată în secția de terapie intensivă.

Fratele ei, în vârstă de 11 ani, a avut dureri de burtă și greață, dar se află într-o stare stabilă și este tratat pe secția de toxicologie. Mezinul familiei, de doar 6 ani, nu are simptome vizibile, dar a primit același tratament, ca măsură de siguranță.

„3 copii în vârstă de 12, 11 și 6 ani, intoxicaţi pe cale inhalator cu o substanță organofosforată. Copilul de 12 ani a fost adus în comă cu manifestări respiratorii, dar cu răspuns bun la antidot specific. Copilul 11 ani cu simptome digestive, iar cel de 6 ani fără simptome. Investigațiile biologice au indicat prezența unei substanțe organofosforate, motiv pentru care toți copiii au primit antidot. Fetiţa de 12 ani este internată în ATI cu evoluţie uşor favorabilă, iar ceilalți 2 pe secția de Toxicologie”, a transmis dr. Cătălina Ionescu, manager Spitalul Sf. Maria din Iaşi.

Vă aducem aminte că ieri, 21 iulie 2025, pacienții au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu o soluție folosită împotriva ploșnițelor. Tatăl copiilor ar fi stropit în locuință cu substanța, apoi a plecat împreună cu familia. La întoarcere, au dormit în cameră, iar dimineața au început să se simtă rău. Soția se află în stare stabilă, internată la Medicină Internă.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică
Pilotul român Adrian Rus, decedat în accidentul de pe circuitul Brno, mai trecuse printr-un incident pe aceeași pistă în 2025.  Accidentul fatal s-a produs la startul unei competiții desfășurate pe circuitul de la Brno, unde a fost implicat și pilotul austriac Filip Steinmayr. Potrivit informațiilor disponibile, motocicleta sportivului austriac s-a oprit imediat după start, iar […]
Pilotul Adrian Rus mai căzuse pe circuitul de la Brno înaintea accidentului fatal. Mărturia care capătă o semnificație dramatică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
15 iulie 2026
15 iulie 2026