Prima pagină » Local » Trei persoane infectate cu Antrax au fost internate la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi
Trei persoane infectate cu Antrax au fost internate la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi

Trei persoane infectate cu Antrax au fost internate la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi

09 iul. 2023, 13:27,
în Local

O bacterie toxică a băgat în spital trei persoane. Acestea au fost infectate cu Antrax cutanat, o boală gravă, care apare în general la animale, şi care poate fi letală pentru om.

“În cursul zilei de vineri, medicul de garda din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase” Sf. Parascheva” Iaşi a fost solicitat în vederea unui consult interclinic cu privire la un pacient internat în clinica de chirurgie plastică a Spitalului „Sf. Spiridon”. S-a ridicat suspiciunea de Antrax cutanat, pacientul fiind transferat în cadrul spitalului nostru, unde s-a iniţiat imediat tratament şi a fost urmărit permanent membrul superior al pacientului. Din cauza faptului că edemul era în progresie accelerată, împreună cu medicul chirurg s-a luat decizia de a se interveni chirurgical. În cursul zilei de sâmbătă şi duminică au fost admişi încă doi pacienţi l-a care s-a ridicat, deasemenea, suspiciunea de Antrax cutanat. S-a iniţiat imediat tratamentul şi s-au recoltat analize în vederea confirmării sau infirmării diagnosticului. În cursul zilei de luni, vom avea diagnosticul de certitudine. Din anamneza realizată pacienţilor, se pare că pare ca pacienţii lucrau la o fermă de bovine din judeţul Iaşi”, declară Florin Roşu, manager Spital Boli Infecţioase.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
03 iulie 2026
03 iulie 2026