Prima pagină » Eveniment-Social » Trei reprezentanți ai ELSA Iași au discutat despre asociația din care fac parte, cum se îmbină pregătirea academică a tinerilor juriști cu dezvoltarea lor socială, acțiuni umanitare, activități educaționale, dar și despre noua generație de succes a României, în Studioul BZI LIVE – FOTO, VIDEO

Trei reprezentanți ai ELSA Iași au discutat despre asociația din care fac parte, cum se îmbină pregătirea academică a tinerilor juriști cu dezvoltarea lor socială, acțiuni umanitare, activități educaționale, dar și despre noua generație de succes a României, în Studioul BZI LIVE – FOTO, VIDEO

20 apr. 2021, 17:59,
în Eveniment-Social

Marţi, 20 aprilie 2021, la ora 15.00 a fost programată o interesantă producţie media BZI LIVE despre implicare, atitudine, acţiuni umanitare, activităţi educaţionale, civice, într-o ediţie BZI LIVE despre şi pentru noua generaţie de succes a României alături de Roxana Chihaia (Secretar General şi student în anul al III-lea), Ilinca Agrosoaie (Vicepreședinte Resurse Umane și studentă în anul întâi) respectiv Codrin Zaharia (Președinte și student în anul al III-lea), reprezentanţi ai „The European Law Students’ Association” (ELSA) Iaşi şi studenţi ai Facultății de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iaşi. Alături de aceştia au fost oferite detalii despre o cauză umanitare aleasa.

„Cu ocazia sărbătorilor Pascale, Biroul Local ELSA Iași, supune atenției dumneavoastră o nouă cauză umanitară. Cadrul executiv al Școlii Gimnaziale Bivolari ne-a prezentat situația dificilă în care se află 20 dintre elevii acestei instituții. În perioada 12 – 23 aprilie am demarat o strângere de fonduri în vederea susținerii acestei cauze. Donația minimă este de 10 lei, iar aceasta se poate depune în contul RO39BRDE240SV77583662400, deschis pe numele Lupu Leia Maria”, a transmis ELSA Iaşi.

De asemenea, alături de cei trei tineri s-a dialogat despre asociația din care fac parte, despre activitatea sa și despre cum se îmbină pregătirea academică a tinerilor juriști cu dezvoltarea lor socială și implicarea acestora în cauze umanitare.

ELSA (The European Law Students’ Association) este o organizaţie internaţională, independentă, apolitică şi non-profit

ELSA (The European Law Students’ Association) este o organizaţie internaţională, independentă, apolitică şi non-profit, condusă de/şi pentru studenţi. ELSA a fost înfiinţată la nivel internaţional în anul 1981, conectând în prezent aproximativ 40.000 de membri, studenţi de la peste 300 de universităţi europene localizate în cele 42 de ţări membre.
Datorită activităţilor desfăşurate şi angajamentului său în comunitatea internaţională, ELSA a câştigat un statut special pe lângă o serie de instituţii internaţionale: statut consultativ pe lângă Consiliul Europei, Consiliul Economic şi Social al ONU (ECOSOC), Comisia pentru Comerţ Internaţional a ONU (UNESCO); stătut de cooperare cu înaltul Comisariat pentru Refugiaţi a ONU (UNHR).

Fiind o verigă a acestei reţele internaţionale începând cu anul 1991, ELSA România are în componenţa sa 12 Grupuri Locale: Arad, Brașov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș, Timişoara. ELSA România are un număr de aproximativ 1500 de membri.
ELSA Iaşi a fost fondată în anul 1999, având o evoluţie dinamică, obţinând chiar în primul an de activitate Premiul pentru cel mai bun Grup Local din ELSA România. ELSA Iaşi numără astăzi aproximativ 200 de membri organizaţi în cele cinci departamente.

Departamente şi proiecte. Activități Academice

Moot Court Competition: Un concurs de procese simulate pe o speță dată, organizat conform unor norme specifice prestabilite. Proiectul presupune transpunerea studentului în rolul de procuror ori avocat. Clubul de dezbateri. Concursul de Eseuri. ABC-ul. Avocaturii. L@W- Lawyers at Work
Legal Research Group- grup de cercetare juridică. Iudicium – Vizite la tribunal. Seminarii și Conferințe. Seminarii. Conferințe. Prelegeri

Discuții în plen. Școli de Drept. Vizite de studio

Vizitele de studiu instituţionale. Student Trainee Exchange Programme. Postuniversitaria: Programul naţional Postuniversitaria presupune stagii de pregătire în central universitar organizator, care se desfăşoară în cursul celor două semestre şi chiar în perioada de vacanţă. Acesta poate avea o durată cuprinsă între 2 şi 6 săptămâni și implică efectuarea unui stagiu de practică de către un număr limitat de studenți selectați în urma unui interviu în principalele instituții cu specific juridic. Student Trainee Exchange Programme este cel mai de succes program de practică pentru studenţi şi tineri jurişti. Prin STEP, în fiecare an, studenţii la Drept şi tinerii jurişti fac practică în aproape toată Europa.

Perspectivele juridice și non-juridice. Jobfest Resurse Umane

Departamentul se axează pe realizarea coeziunii interne şi promovarea spiritului ELSA în interiorul organizaţiei. Activităţile sale specifice sunt: recrutări de noi membri, instruirea lor, orientarea, consilierea şi motivarea membrilor. Prin activităţile sale, Departamentul Marketing asigură promovarea proiectelor, programelor şi acţiunilor ELSA. Asigură totodată şi corespondenţa între identitatea ELSA şi modul în care aceasta este percepută în exterior. Prezintă două componente: publicitatea (advertising) şi relaţiile publice (public relations). Principalele îndatoriri sunt: asigurarea unei bune şi eficiente comunicări între membrii ELSA din toată lumea; popularizarea evenimentelor ELSA prin intermediul internetului; asigurarea logisticii evenimentelor ELSA; promovarea unei noi ramuri de drept, I.T. Law; facilitarea obţinerii informaţiilor necesare în desfăşurarea proiectelor; arhivarea electronică a tuturor proiectelor. Înscrierile au loc semestrial, în octombrie, respectiv martie. Numai studenții Facultății de Drept se pot înscrie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 decembrie 2025
17 decembrie 2025
Articole similare
Telefonul unui celebru interpret de muzică populară, dispărut după ce a cerut șoferului Bolt să-l pună la încărcat! Cristian Harhătă: „Am pierdut toată munca din ultimii 6 ani”
02:00
FOTO Telefonul unui celebru interpret de muzică populară, dispărut după ce a cerut șoferului Bolt să-l pună la încărcat! Cristian Harhătă: „Am pierdut toată munca din ultimii 6 ani”
„Prietenii lui Moș Crăciun” au mers și la Valerica Grăunte, o femeie care trăiește mai mult în întuneric. Bătrâna, imobilizată la pat, primește curent electric doar câteva ore pe zi
02:00
FOTO „Prietenii lui Moș Crăciun” au mers și la Valerica Grăunte, o femeie care trăiește mai mult în întuneric. Bătrâna, imobilizată la pat, primește curent electric doar câteva ore pe zi
Discuții aprinse între afacerist și director
02:00
Discuții aprinse între afacerist și director
Prietenii lui Moș Crăciun au poposit în casele bătrânilor din comuna Mironeasa. Zamfira Grigore, femeia izolată la marginea pădurii: „Vă mulțumesc din suflet că nu m-ați uitat”
02:00
FOTO Prietenii lui Moș Crăciun au poposit în casele bătrânilor din comuna Mironeasa. Zamfira Grigore, femeia izolată la marginea pădurii: „Vă mulțumesc din suflet că nu m-ați uitat”
Ion Turlara a izbucnit în lacrimi la vederea prietenilor lui Moș Crăciun. Bărbatul, imobilizat în scaun cu rotile, a împodobit bradul în așteptarea darurilor: „Vă rog să veniți și anul viitor, pentru că vă iubesc”
02:00
FOTO Ion Turlara a izbucnit în lacrimi la vederea prietenilor lui Moș Crăciun. Bărbatul, imobilizat în scaun cu rotile, a împodobit bradul în așteptarea darurilor: „Vă rog să veniți și anul viitor, pentru că vă iubesc”
După tragedia din Baza 3, polițiștii au „vânat” șoferii care nu dau prioritate pietonilor în municipiul Iași
02:00
FOTO După tragedia din Baza 3, polițiștii au „vânat” șoferii care nu dau prioritate pietonilor în municipiul Iași
Peste 10 milioane de lei cheltuie Primăria Podu Iloaiei pentru reabilitarea și eficientizarea termoenergetică a Colegiului Tehnic „Haralamb Vasiliu”
02:00
Peste 10 milioane de lei cheltuie Primăria Podu Iloaiei pentru reabilitarea și eficientizarea termoenergetică a Colegiului Tehnic „Haralamb Vasiliu”
Comuna Valea Lupului va beneficia de un sistem de supraveghere ultramodern! O parte dintre camere vor putea recunoaște plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor
02:00
FOTO Comuna Valea Lupului va beneficia de un sistem de supraveghere ultramodern! O parte dintre camere vor putea recunoaște plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor
Un bărbat din Iași a rămas fără laptop după ce l-a pus în easybox-ul Sameday din Alexandru cel Bun. „Sunt camere, au văzut cine l-a luat”
02:00
FOTO Un bărbat din Iași a rămas fără laptop după ce l-a pus în easybox-ul Sameday din Alexandru cel Bun. „Sunt camere, au văzut cine l-a luat”
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Iași va cumpăra materiale sanitare și consumabile de peste 5,9 milioane de euro
02:00
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Iași va cumpăra materiale sanitare și consumabile de peste 5,9 milioane de euro