Prima pagină » International » Trei români din Italia au fost infectaţi cu coronavirus
Trei români din Italia au fost infectaţi cu coronavirus

Trei români din Italia au fost infectaţi cu coronavirus

06 mart. 2020, 15:15,
în International

Ministerul de Externe a anunţat, astăzi, într-un comunicat de presă, că trei români din Italia au fost infectaţi cu coronavirus. Aceştia locuiesc în Treviso, Lombardia şi Bologna.

„În continuarea informațiilor privind existența unor cetățeni români printre persoanele depistate pozitiv cu virusul COVID-19 pe teritoriul Republicii Italiene, MAE face următoarele precizări:

Potrivit datelor obținute în cursul zilei de ieri de către reprezentanții Ambasadei României la Roma și ai oficiilor consulare la nivel local, până în prezent, au fost identificați 3 cetățeni români printre persoanele infectate cu COVID-19 pe teritoriul acestui stat.

Astfel, Consulatul General al României la Trieste a fost informat de către autoritățile locale din provincia Treviso cu privire la confirmarea unui caz în regiune, persoana având dublă cetățenie, română și a Republicii Moldova.

De asemenea, autoritățile locale de la Cremona au confirmat existența unui cetățean român depistat pozitiv în regiunea Lombardia, iar un al treilea caz, persoană cu dublă cetățenie româno-italiană, a fost confirmat în Bologna, în provincia Emilia-Romagna.

Ambasada României la Roma, prin intermediul task force-ului constituit la nivelul misiunii diplomatice, precum și oficiile consulare române din Republica Italiană continuă demersurile specifice pentru obținerea unor informații suplimentare din partea autorităților italiene cu atribuții în gestionarea situației.

MAE reiterează importanța respectării cu strictețe a recomandărilor autorităților italiene, precum și necesitatea manifestării unei responsabilități individuale cu privire la respectarea măsurilor de prevenție, inclusiv din perspectiva limitării răspândirii virusului.

În acest context, MAE reamintește că cetățenii români din străinătate care doresc să solicite informații despre modul în care se manifestă virusul COVID-19, modalități de prevenire a îmbolnăvirii și conduita preventivă, pot apela numărul +4021.320.20.20. Linia telefonică este destinată strict informării cetățenilor români și nu este un număr de urgență.

De asemenea, informații actualizate sunt disponibile și pe site-ul MAE, în secțiunea dedicată COVID-19 (http://www.mae.ro/node/51759)”, se arată în comunicatul oficial MAE.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!”
Președintele Nicuşor Dan a vorbit despre desemnarea unui premier PSD-AUR, în condițiile tensiunilor politice dintre PSD și PNL. Șeful statului a transmis că nu desemna unui premier PSD-AUR. Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR Președintele Nicușor Dan a vorbit despre tensiunile din coaliţia de guvernare. „Este o neîncredere, o lipsă de susținere a PSD […]
Nicuşor Dan, despre desemnarea unui premier PSD-AUR. „Asta nu voi face niciodată!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
20 aprilie 2026
20 aprilie 2026