Fobia de găuri se numește tripofobie. Tripofobia este o aversiune puternică sau frică față de obiecte cu modele repetitive, cum ar fi găuri mici sau gropi. Aceasta poate fi cauzată de expunerea la anumite tipare vizuale care declanșează o reacție de repulsie sau frică intensă.
Tripofobia este o reacție de respingere intensă provocată de grupuri de găuri mici, forme circulare sau tipare repetitive. Deși cuvântul în sine conține sufixul „-fobie”, ceea ce ar sugera o frică patologică, tripofobia nu este considerată o fobie în sensul strict al termenului. Nu este recunoscută oficial în manualele de diagnostic psihiatric, cum ar fi DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mentale), și, în multe cazuri, nu implică frica propriu-zisă, ci mai degrabă o reacție viscerală de dezgust, disconfort sau neliniște profundă.
Tripofobia, fobia de găuri care îți dă frisoane
Persoanele care se confruntă cu tripofobie relatează adesea senzații fizice puternice atunci când văd imagini cu tipare aglomerate de găuri sau forme asemănătoare. Printre aceste senzații se numără mâncărimi pe piele, frisoane, greață, nevoia de a închide imediat ochii sau de a îndepărta imaginea care provoacă reacția
Aceste tipare pot fi naturale, cum ar fi semințele unei flori de lotus, fagurii de miere, bureții de mare sau pielea anumitor animale, dar și artificiale, precum capacele de scurgere, modele arhitecturale perforate sau chiar grafice computerizate.
Deși la prima vedere pare o simplă fobie, reacția declanșată de aceste imagini nu este alimentată întotdeauna de frică, cum se întâmplă în cazul fobiilor tradiționale (teama de înălțimi, de păianjeni, de spații închise etc.).
În cazul tripofobiei, reacția emoțională predominantă este dezgustul. Această distincție este esențială, pentru că fobiile implică o frică irațională, persistentă, însoțită de anxietate extremă și comportamente de evitare, ceea ce nu se regăsește mereu în experiența celor cu tripofobie.
O parte din cercetările recente sugerează că tripofobia ar putea avea o origine evolutivă. Unele modele vizuale care declanșează această reacție seamănă cu aspectul pielii bolnave, infecțiilor, rănilor sau al anumitor organisme periculoase.
Prin urmare, se presupune că această reacție ar fi o formă arhaică de apărare biologică împotriva unor posibile pericole – corpul reacționează involuntar pentru a evita contaminarea sau boala. Din această perspectivă, tripofobia nu este o tulburare în sine, ci mai degrabă un rest al unor mecanisme de supraviețuire.
Imaginile care declanșează tripofobia au caracteristici vizuale comune
O altă teorie are în vedere modul în care creierul nostru procesează informația vizuală. Se pare că imaginile care declanșează tripofobia au caracteristici vizuale comune, contraste puternice, distribuție uniformă a formelor, simetrie dezechilibrată, care suprastimulează cortexul vizual și pot duce la o reacție de stres sau disconfort. Astfel, reacția nu ar fi doar una emoțională, ci și una legată de modul în care funcționează percepția vizuală umană.
Un alt aspect interesant este că tripofobia pare a fi relativ răspândită în rândul populației generale. Studiile sugerează că între 15% și 20% dintre oameni experimentează o reacție negativă la astfel de imagini, chiar dacă nu suferă de nicio tulburare mentală diagnosticată.
Pentru majoritatea, acest disconfort este temporar și nu le afectează viața de zi cu zi. Doar în cazuri rare, când reacțiile devin extrem de intense și duc la evitare sau suferință semnificativă, se poate vorbi de o tulburare care necesită intervenție psihologică.
Deoarece nu este recunoscută oficial ca o fobie, nu există tratamente standard pentru tripofobie. Cu toate acestea, în situațiile în care impactul emoțional este semnificativ, terapia cognitiv-comportamentală sau tehnici de desensibilizare pot fi utile, exact cum se procedează și în cazul altor tipuri de sensibilități psihologice.
Tripofobia nu este o fobie în sensul clasic și medical al cuvântului. Nu implică întotdeauna frică, ci mai ales o reacție de respingere și dezgust intens față de anumite tipare vizuale. Originea sa este încă dezbătută, dar este foarte probabil ca ea să aibă rădăcini adânci în evoluția umană sau în modul în care funcționează sistemul nostru vizual.
Chiar dacă nu este considerată o tulburare psihiatrică, reacțiile pe care le provoacă această fobie de găuri pot fi reale, puternice și extrem de neplăcute pentru cei care le trăiesc.