Triunghiul devastator al curbei de sacrificiu

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

E un fel de triunghi al bermudelor. Și am să explic, în cele ce urmează, de ce. În prealabil însă, precizez că ,,ordonanța austerității” este un simplu eufemism. O figură de stil. Praf aruncat în ochii oamenilor. Pentru că guvernanții se tem să spună adevărul. Și încearcă să amâne declanșarea curbei de sacrificiu până după alegeri. Imaginându-și că pot rostogoli datoria fără consecințe catastrofale.

Nu este niciun fel de ordonanță de austeritate. Membrii executivului, susținuți de parlamentarii puterii încearcă să ne amăgească. Cum că prin aplicarea câtorva măsuri superficiale, lipsite de substanță, putem pune capăt unei crize profunde și multiple, care dinamitează finanțele statului, finanțele băncilor, bugetele societăților comerciale, buzunarul cetățeanului. Poate că românii se vor lăsa o vreme păcăliți. Dar este cu desăvârșire exclus ca acest lucru să se petreacă și în ceea ce privește Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Uniunea Europeană. Aceste instituții nu se lasă înșelate. Și, din acest motiv, prefăcătoria ne va costa extrem de scump.

Datoriile României nu mai pot fi mult timp rostogolite. Indiferent de dobânzile din ce în ce mai mari pe care băncile ni le percep. Ca niște veritabile seismografe, băncile sesizează că România este cu funia la gât. Este strivită sub propria greutate, dar strivită și de un tsunami care vine de peste ocean. Statele Unite sunt într-o criză fără precedent. Statul are datoriile cele mai mari din istorie. Rând pe rând, se prăbușesc băncile. Mai mult decât oricând, sistemul bancar american colapsează. Este consacrată expresia, conform căreia atunci când America tușește, Europa răcește rău. Iar cele mai vulnerabile state fac infarct. România este în această situație.

Singura ieșire posibilă este aplicarea neîntârziată a unei curbe de sacrificiu. Dar vin alegerile și partidele se tem de consecințele electorale. Și amână. Până când mai pot amâna?

Ieșirea din criză prin curbe de sacrificiu înseamnă concedieri în masă, reduceri semnificative de venituri, creșterea impozitelor și vânzarea activelor statului. Cele care au mai rămas. Această componentă a curbei de sacrificiu este, de fapt, deja aplicată. Mascat. Marile companii care încă mai sunt deținute de stat își vând o parte semnificativă din acțiuni. Ce înseamnă asta? Înseamnă că profiturile se vor împărți și ele. Iar statul va primi mai puțin. Pentru a salva barca de la scufundare, va trebui să vindem din ce în ce mai mult. Nu numai acțiuni ale companiilor, ci și bogățiile naturale pe care încă le deținem. Și forța de muncă.

Oare de ce nu funcționează, cât de cât, lucrurile în România? Am să vă dau un singur exemplu. El se numește Sorin Grindeanu. Ministrul Transporturilor. Personajul legat ombilical de statul subteran, care transpiră din greu pentru a mai fi, încă o tură, ministru. Și dacă se poate, mai mult decât atât. E dreptul lui să vrea. Dar dacă vrei trebuie să dai. Să iasă la tablă, să ia rând pe rând toate domeniile pe care le administrează în calitate de ministru și să ne explice ce brânză a făcut. Nu ce va face. Cât a încasat și a și cheltuit pentru domeniile din subordinea sa din fondurile europene nerambursabile? Și cât din bugetul statului? Niciun ministru nu e capabil să facă așa ceva. Eșecul este total! Așa că să nu ne mai mirăm când va veni tsunami peste noi. E la un click distanță.