Prima pagină » National » Tronsonul feroviar Brașov-Sighișoara va fi reabilitat pentru viteze de 160km/h. Când va fi finalizat proiectul
Tronsonul feroviar Brașov-Sighișoara va fi reabilitat pentru viteze de 160km/h. Când va fi finalizat proiectul

Tronsonul feroviar Brașov-Sighișoara va fi reabilitat pentru viteze de 160km/h. Când va fi finalizat proiectul

27 iul. 2021, 20:46,
în National

Proiectul de reabilitare a căii ferate între Brașov și Sighișoara promite circularea cu 160 de kilometri la oră între Braşov şi Curtici. Trenurile vor circula prin două tuneluri ce vor fi săpate cu ajutorul unei tehnologii de ultimă generaţie.

Potrivit contractului, lucrările au ca termen de finalizare anul 2025.

Reabilitarea liniei de cale ferată dintre Braşov şi Sighişoara ar putea permite trenurilor de călători să circule cu până la 160 de kilometri la oră, iar pentru trenurile de marfă, viteza ar putea ajunge până la 120.

„Timpul de executie depinde de tehnologia aleasă”

Lucrările prevăd şi execuţia a două tuneluri, Ormeniş şi Homorod, grație uneia dintre cele mai performante tehnologii pentru foraj. Produse de o companie germană, maşinăriile numite TMB-uri vor realiza săpăturile, iar plăcile de beton vor fi fixate chiar în momentul forajului.

”Timpul de executie depinde de tehnologia aleasă, ați văzut că asta aleasă e una foarte performantă, e o tehnologie cu un scut extrem de evoluat, noi am avut o întreprindere în Brașov, dar din nefericire nu mai există”, a declarat Ioan Pintea, Director CFR Braşov.

Pentru realizarea acestor tuneluri, cu o lungime totală de 12 de kilometri, va fi construită şi o fabrică, responsabilă cu producerea plăcilor de beton.

Aceasta va fi dedicată strict acestui proiect de reabilitare şi va fi operată de lucrătorii unei companii româneşti.

”Împreună cu colegii de la Aktor vom face o fabrică în acea locație, undeva în apropierea celor 2 intrări în cele 4 tuneluri și vom construi fabrica de la zero și o vom opera cu personal propriu”, a declarat Emil Rotaru, director tehnic Somaco, firmă afiliată Aktor.

Potrivit contractului, lucrările ar trebui finalizate în cel mult 48 de luni, adică în 2025.

Valoarea totală a investiției depăşeşte 450 de milioane de euro, bani care vor asigura consolidările, podurile, viaductele şi tunelurile de pe traseu.

Acest proiect feroviar este cofinanţat de Mecanismul de Interconectare a Europei.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare
Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare și este anchetată de autorități. Un incident petrecut pe o stradă din Constanța a stârnit un val de reacții după ce imagini filmate de martori au surprins o femeie în timp ce își lovea și brusca fetița aflată lângă ea. Copila […]
Mama ce și-a agresat copilul pe stradă, în Constanța, riscă 10 ani de închisoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
08 iulie 2026
08 iulie 2026