Prima pagină » Actualitate » Turismul românesc descris de şeful ANPC, Horia Constantinescu ca un blind date nereuşit

Turismul românesc descris de şeful ANPC, Horia Constantinescu ca un blind date nereuşit

12 aug. 2022, 09:42,
în Actualitate

Horia Constantinescu, şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, a comparat ieri, 11 august 2022, turismul românesc cu o întâlnire pe nevăzute, eşuată.

Declaraţia reprezentantului ANPC vine în contextul în care instituţia pe care o conduce a demarat o serie amplă de controale.

Cum descrie şeful ANAF turismul românesc

Horia Constantinescu a fost interpelat joi, 11 august 2022, dacă turismul românesc este denigrat de controalele şi abaterile expuse de inspectorii ANPC. Acesta a menţionat că îşi doreşte ca persoanele care aduc acuzaţii instituţiei să aibă parte de un blind date, dar nereuşit.

„Îmi doresc extrem de tare cei care ne acuză de așa ceva să fie nevoiți să trăiască, la un moment dat în existență, situația unui blind date (n.r. întâlnire pe nevăzute), în care la telefon, așa cum este turismul român, îți transmite, domne`, am 18 ani, sunt blondă, cu ochi albaștri, am picioare lungi, totul conform, iar la întâlnire apare străbunică-sa, bătrână în vârstă de 82 de ani, fără dinți în gură, spunând, domne`, nu a putut să ajungă cea cu care ai vorbit la telefon, iată mă prezint eu”, a spus șeful ANPC, Horia Constantinescu.

De asemenea, şeful ANPC a dorit să expună şi mai bine problema turismului românesc printr-o glumă populară.

„Suntem în situația aceasta, sau suntem în situația bancului, sau înțelepciunii populare umoristice, ce vorbește despre cei doi care se întâlnesc, unul cu o vacă, unul fără, zice, domne`, vaca dă lapte, nu, zice, dar e bună de carne, nu, dar paște, nu, dar nu e ascultătoare, păi și de ce o duci la târg, să o fac de râs”, a continuat Horia Constantinescu.

Şeful ANPC: „Turismul românesc se află într-o derivă”

Şeful Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului susţine că turismul românesc se află într-o totală derivă cu sau fără controalele efectuate de ANPC. Horia Constantinescu îşi doreşte ca atunci când un turist coboară dintr-un mijloc de transport în comun impecabil să găsească un hotel de calitate, un restaurant cu mâncare bună şi nu expirată de ani de zile şi de un sejur fără înşelătorii sau alte lucruri negative.

„Ne aflăm în situația în care, orice ar spune sau nu Autoritatea noastră, turistul care coboară din trenul cu o curățenie discutabilă, într-o gară curată discutabil, având un taximetrist ce îi face prețul la ochi, la kilogram sau la greutatea bagajelor, îl duce la un hotel despre care i se spune că este la 5 metri de plajă, constată că, dacă ar fi uriașul din povestea cu Gulliver, ar putea ajunge, ceea ce e o practică comercială înșelătoare, se duce să se răcorească la restaurant, unde poate are ocazia să nu consume ceva expirat de câteva luni, ci poate chiar de câțiva ani… toate lucrurile acestea, de fapt, vorbesc despre deriva în care se află turismul românesc, cu sau fără ANPC”, a mai spus el.

Mai mult decât atât, Horia Constantinescu susţine că este gata să arate tuturor persoanelor că vor să facă curat şi să tragă un semnal de alarmă celor care nu se conformează. Şeful ANAF susţine că românii şi-au luat vacante în străinătate cu foarte mult timp înainte, asta doar din cauza condiţiilor din România.

„Dorim să arătăm consumatorilor și turiștilor că suntem pregătiți să curățăm zonele din care ei deja au fugit, pentru că nu am gonit noi turiști. Turiștii și-au făcut rezervări în alte destinații la nivelul altor state încă din primăvară sau de iarna trecută. Aceștia nu mai vor pe litoralul românesc, ei știu că nu mai vor la muntele din țara noastră. Ceea ce noi încercăm să transmitem este că facem curățeni, că suntem serioși în ceea ce facem”, a adăugat președintele ANPC.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 decembrie 2025
09 decembrie 2025
Articole similare
A crescut numărul turiștilor veniți la Iași în octombrie 2025, datorită pelerinajului de Sfânta Parascheva. În continuare, Iașul are nevoie de investiții în acest sector
02:00
A crescut numărul turiștilor veniți la Iași în octombrie 2025, datorită pelerinajului de Sfânta Parascheva. În continuare, Iașul are nevoie de investiții în acest sector
Inconștiență pură: iată cum au fost prinși în trafic mai mulți șoferi din Iași. Polițiștii au deschis dosare penale
02:00
Inconștiență pură: iată cum au fost prinși în trafic mai mulți șoferi din Iași. Polițiștii au deschis dosare penale
Acest bărbat are grijă de zeci de bătrâni, pe care îi hrănește de ani de zile. Marin Lila a fost, la rândul lui, ajutat de oameni cu sufletul mare: „Încerc să dau înapoi măcar puțin din ce am primit eu”
02:00
Acest bărbat are grijă de zeci de bătrâni, pe care îi hrănește de ani de zile. Marin Lila a fost, la rândul lui, ajutat de oameni cu sufletul mare: „Încerc să dau înapoi măcar puțin din ce am primit eu”
A căutat-o cu lumânarea: șoferul care a avariat mai multe mașini în Dacia a fost prins beat la volan de două ori, la câteva ore distanță
02:00
A căutat-o cu lumânarea: șoferul care a avariat mai multe mașini în Dacia a fost prins beat la volan de două ori, la câteva ore distanță
Domn premar își face cu ei treburile
02:00
Domn premar își face cu ei treburile
Noapte de coșmar pentru o tânără de 18 ani din Iași: a fost sechestrată, amenințată cu un cuțit și agresată sexual de acest individ
02:00
FOTOEXCLUSIV Noapte de coșmar pentru o tânără de 18 ani din Iași: a fost sechestrată, amenințată cu un cuțit și agresată sexual de acest individ
AFIR deschide cele mai multe măsuri de finanțare în ianuarie și februarie 2026. Tinerii fermieri din Iași vor putea accesa milioane de euro pentru dezvoltarea afacerilor
02:00
AFIR deschide cele mai multe măsuri de finanțare în ianuarie și februarie 2026. Tinerii fermieri din Iași vor putea accesa milioane de euro pentru dezvoltarea afacerilor
Acuzații grave, aduse unui dezvoltator imobiliar care construiește case în Iași. Echipa a lucrat inclusiv la vila lui Costel Alexe. „Se laudă că are relații, că are bani”
02:00
FOTO Acuzații grave, aduse unui dezvoltator imobiliar care construiește case în Iași. Echipa a lucrat inclusiv la vila lui Costel Alexe. „Se laudă că are relații, că are bani”
Deputatul Ciprian Paraschiv și-a sabotat partidul la alegerile locale din comuna Vânători! Tensiuni uriașe în organizația politică a lui George Simion: „Este trădare electorală în favoarea altui partid”
02:00
FOTO Deputatul Ciprian Paraschiv și-a sabotat partidul la alegerile locale din comuna Vânători! Tensiuni uriașe în organizația politică a lui George Simion: „Este trădare electorală în favoarea altui partid”
Se anunță schimbări mari pentru 5 zodii. Horoscop zilnic 9 decembrie 2025
23:59
Se anunță schimbări mari pentru 5 zodii. Horoscop zilnic 9 decembrie 2025