Doi foști candidați la primărie din județul Suceava atrag atenția că tuşul a fost motiv de anulare a sute de buletine de vot. Radu Hojbotă de la PMP Mănăstirea Humorului a pierdut alegerile la o diferenţă de 6 voturi de principalul său contracandidat, în timp ce alte 50 de buletine de vot au fost anulate pentru că, susţine acesta, ştampila aplicată nu se vedea din cauză că tuşul era uscat.
Acesta a obţinut 614 voturi, cu 6 voturi mai puţine faţă de cel care a câştigat alegerile. PMP-istul susţine că în secţiile de vot din localitate au fost anulate aproximativ 50 de buletine pentru alegerea primarului pentru că păreau neştampilate.
„Erau buletine albe. Secţiile 386 şi 387 au fost organizate într-o şcoală generală care este închisă de 7 ani şi unde iluminatul este slab”, a declarat Radu Hojbotă, potrivit Adevărul. Aspectul a fost confirmat de primarul comunei Pojorâta, Bogdan Codreanu, fost prim-vicepreşedinte PMP Suceava. El susţine că problema tuşului neimprimat pe buletine s-a înregistrat atât în secţiile de vot din comuna Ostra, unde s-au anulat 200 de voturi, cât şi în localitatea Şcheia.
„La Ostra au fost anulate peste 200 de voturi la primar şi Consiliul Judeţean şi asta se datorează faptului că cei care au organizat alegerile au tratat și la altele tuşul care se foloseşte la ştampila de vot pentru amprenta votat”, a spus acesta.
Candidatul PSD la Primăria Scheia, Cristian Burac, a pierdut alegerile la o diferenţă de doar 19 voturi de primarul în funcţie, Vasile Andriciuc. Cristian Burac susţine că a cerut renumărarea voturilor, însă solicitarea nu a fost aprobată.
Acesta este convins că alegerile au fost fraudate şi susţine că are dovezi în acest sens. Din acest motiv va depune contestaţie şi plângeri la DNA.
Situația fraudei de la Sectorul 1 al Capitalei rămâne incertă. Marcel Vela și reprezentanții Biroului Electoral al Circumscripției Electorale a Sectorului 1 se contrazic
Situația fraudei electorale din Sectorul 1 al Capitalei este încă neclară. Deși, în urma declarațiilor făcute de Biroul Electoral al Circumscripției Electorale a Sectorului 1 și ale ministrului Afacerilor Interne, Marcel Vela, se credea că se va clarifica situația, se pare că totul rămâne în ceață. În cele două declarații se pot observa diferențe majore cu privire la identitatea persoanelor surprinse în imagini care se aflau în depozitul cu sacii cu buletinele de vot.
Biroul Electoral al Circumscripției Electorale a Sectorului 1 a trasnmis un comunicat prin care afirmă că: „Persoana care apare în imagini căutând printre saci face parte din personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral al Circumscripției Electorale Sector 1 și lucrează în cadrul Primăriei Sector 1, fiind desemnată în această calitate în conformitate cu dispozițiile art.121 alin. 22 din LEgea 115 din 2015”
De asemenea Marcel Vela a menționat alte persoane care se regăsesc în imaginile apărute în spațiul public, surprinse în noaptea de 28 spre 29 septembrie.
„Confirm că în urma analizelor și cercetărilor, cei prezenți în depozitul unde sunt buletinele de vot sunt președintele Biroului Electoral de Circumscripție Sector 1, un membru în BEC sector 1, delegat din partea partidului PPUSL, cel care depozitează un sac, președintele secției de votare 141 din cadrul sectorului 1, cel care se vede că ridică un sac, și 3 observatori din partea partdidelor poltice, care supraveghează procedura, cu aprobarea președintelui BEC sector 1”, a declarat Marcel Vela.