Prima pagină » Eveniment-Social » UAIC a câștigat un proiect de peste un milion de euro
UAIC a câștigat un proiect de peste un milion de euro

UAIC a câștigat un proiect de peste un milion de euro

31 oct. 2019, 11:38,
în Eveniment-Social

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a primit aprobarea unei finanțări de peste un milion de euro, din fonduri europene, pentru implementarea proiectului Research As A Service – Iași (RaaS-IS).

Scopul proiectului îl reprezintă dezvoltarea cercetării-dezvoltării și inovării prin crearea unui centru de tip cloud și infrastructuri masive de date (centrul RaaS-IS) care să furnizeze resurse și servicii de stocare, procesare și analiză de date de mari dimensiuni pentru comunitatea academică, instituții de cercetare și echipe de cercetare din organizații și companii din arealul orașului Iași și nord-estul Moldovei.

Cu un buget total eligibil nerambursabil de 4.982.978,23 lei, proiectul își propune dezvoltarea unei infrastructuri de tip cloud privat și crearea condițiilor pentru constituirea unei echipe de experți capabilă să furnizeze, în regim de cloud privat, în cadrul centrului RaaS-IS, o arie largă de servicii de stocare, prelucrare, modelare și analiză a datelor de mari dimensiuni. Centrul RaaS-IS va susține activitățile de cercetare-dezvoltare și inovare prin oferirea de servicii necesare elaborării articolelor, lucrărilor, proiectelor de cercetare masterală și doctorală și rezolvarea uneia dintre cele mai mari probleme ale cercetării actuale, respectiv lipsa de interconectare între resursele de cercetare existente, utilizarea ineficientă a acestor resurse, fragmentarea cercetărilor și insularizarea rezultatelor.

Resursele centrului RaaS-IS vor fi disponibile unui larg grup de cercetători, echipe de cercetare, institute de cercetare din regiunea Moldovei, cu precădere din zona Iașiului. Principalele grupuri țintă vizate sunt cercetători și echipe de cercetare cu lucrări publicate în jurnale cu mare impact științific, școli doctorale (doctoranzi, coordonatori și membrii comisiilor de îndrumare), cercetători afiliați unor universități sau institute de cercetare din străinatate care colaborează cu cercetători afiliați instituțiilor românești, studenți masteranzi și echipe de cercetare din companii și instituții.

O componentă importantă a proiectului o reprezintă utilizarea rezultatelor activității de cercetare științifică în mediul economic. În acest sens, au fost semnate deja acorduri cu Centrul TRANSCEND, Falcon Trading, GeminiCAD Systems, Romanian National Grid Infrastructure și Aeroportul Iași.

Centrul RaaS-IS își propune să furnizeze resurse și servicii de stocare, procesare și analiză de date de mari dimensiuni, gratuit pentru comunitatea științifică/academică, și în condiții foarte avantajoase pentru echipele de cercetare din companii și instituții românești (gratuit, pe perioada proiectului, și cu acoperirea unora dintre costurile funcționării centrului, după finalizarea proiectului).

Proiectul „Research As A Service – Iași (RaaS-IS)” a fost elaborat de o echipă coordonată de prof.univ.dr. Marin FOTACHE, de la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor. Finanțarea este obținută în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, Axa prioritară: 1. Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare (CDI) în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor, Domeniul de intervenție – 058 Infrastructuri de cercetare și inovare (publice).

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului
Nicușor Dan analizează scenariul de rezervă pentru formarea Guvernului. Dacă Executivul condus de Adrian Veștea nu primește votul Parlamentului, una dintre variante este un guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR. În timp ce negocierile pentru formarea noului Executiv continuă într-un climat politic tensionat, președintele României, Nicușor Dan, analizează și variante alternative pentru depășirea […]
Nicușor Dan pregătește scenariul de rezervă pentru Palatul Victoria. Guvern minoritar dacă Executivul Veștea nu obține votul Parlamentului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
19 iunie 2026
19 iunie 2026