Prima pagină » Eveniment-Social » UAIC Iași a organizat Școala de Vară „Dezvoltarea Competențelor Antreprenoriale”
UAIC Iași a organizat Școala de Vară „Dezvoltarea Competențelor Antreprenoriale”

UAIC Iași a organizat Școala de Vară „Dezvoltarea Competențelor Antreprenoriale”

18 sept. 2023, 15:00,
în Eveniment-Social

În perioada 14-17 septembrie 2023, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a organizat  Școala de Vară „Dezvoltarea Competențelor Antreprenoriale”. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul proiectului ACADEMIC-IUS-ANTREPRENOR: Consolidarea unui sistem integrat juridic și economic în domeniul antreprenoriatului pentru studenții și absolvenții UAIC (CNFIS-FDI-2023-F-0529), la Stațiunea Biologică Marină „Ioan Borcea” de la Agigea.

Scopul Școlii de Vară „Dezvoltarea Competențelor Antreprenoriale” a fost acela de a deschide porțile cunoașterii și a experienței academice din sfera antreprenorială pentru studenții și absolvenții UAIC din grupul țintă al proiectului.

UAIC a organizat Școala de Vară „Dezvoltarea Competențelor Antreprenoriale”

Prof. univ. dr. Tudorel TOADER, rectorul UAIC, a deschis evenimentul: „Este lăudabil interesul și entuziasmul studenților și absolvenților UAIC din grupul țintă al proiectului pentru activitățile desfășurate în cadrul Școlii de Vară, din perspectiva importanței pregătirii juridice și economice în antreprenoriat.    Într-o societate în continuă dezvoltare, atenția noastră este îndreptată spre ancorarea permanentă în viața economică prin cultivarea de abilități esențiale inițierii afacerilor din sectoare economice cu potențial competitiv.”

Pe parcursul celor patru zile, alături de studenți și absolvenți ai UAIC, au fost prezenți membri ai comunității academice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, experți din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) – Alexandra Ioana BONTAȘ, Șef serviciu, Serviciul Monitorizare și Educație Financiară, Direcția Comunicare și Educație Financiară și Vlad Gabriel NICOLĂESCU, Responsabil monitorizare, Serviciul Monitorizare și Educație Financiară, Direcția Comunicare și Educație Financiară, ai Băncii Naționale a României – Laura MÎRȘOLEA, Director, Direcția Muzeu și Educație Financiară, de la Departamentul pentru Românii de Pretutindeni – Constantin LUPU, Consilier, dar și reprezentanți ai mediului de afaceri.

Participanții la Școala de Vară „Dezvoltarea Competențelor Antreprenoriale” au fost implicați în ateliere de lucru care au vizat: Valorile unui antreprenor de succes; Investiții și asigurări, Banca – partener în dezvoltarea afacerii tale; Incubatorul de afaceri – în jurul lumii și Business aplicat.

În concluziile de final, membrii grupului țintă ai proiectului ACADEMIC-IUS-ANTREPRENOR, și-au exprimat bucuria participării la un eveniment atât de util în pregătirea lor antreprenorială, manifestându-și dorința de a se implica și în activitățile viitoare organizate în cadrul proiectului.

Mai multe informații despre proiectul ACADEMIC-IUS-ANTREPRENOR găsiți aici: http://academic-jus-antreprenor.uaic.ro/

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Călin Georgescu, înconjurat de bodyguarzi după reținerea de la DIICOT. Cum s-a mobilizat echipa sa
Călin Georgescu a fost reținut de DIICOT, iar echipa sa de bodyguarzi s-ar fi mobilizat imediat pentru a gestiona situația familiei sale. Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, a fost ridicat din trafic pe 21 septembrie 2026 și dus la locuința sa din Mogoșoaia, unde anchetatorii au efectuat percheziții. Ulterior, acesta a […]
Călin Georgescu, înconjurat de bodyguarzi după reținerea de la DIICOT. Cum s-a mobilizat echipa sa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
24 septembrie 2026
24 septembrie 2026