Prima pagină » Local » UAIC își mută activitatea didactică în mediul on-line până pe 5 noiembrie
UAIC își mută activitatea didactică în mediul on-line până pe 5 noiembrie

UAIC își mută activitatea didactică în mediul on-line până pe 5 noiembrie

22 oct. 2021, 22:08,
în Local

Reprezentanții Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au anunțat că în perioada 25 octombrie 2021- 05 noiembrie 2021 toate activitățile didactice se vor desfășura exclusiv în mediul online

„Având în vedere mandatarea Biroului Executiv al Consiliului de Administrație al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași prin hotărâre de Senat pentru a decide modul de desfășurare a activităților didactice în funcție de evoluția pandemică precum și instrucțiunea Ministerului Educației nr. 15287 din 22.10.2021, Biroul Executiv al Consiliului de Administrație a hotărât, cu unanimitate de voturi, ca în perioada 25 octombrie 2021- 05 noiembrie 2021 toate activitățile didactice să se desfășoare exclusiv în mediul online”, se arată în comunicatul emis de reprezentanții UAIC.

Toți elevii intră în vacanță de luni

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că începând de luni, toți elevii intră în vacanță, pentru două săptămâni. La discuții a participat și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

”Şcolile sunt puternic afectate, este evident, prin elevi şi prin personal, profesori, care se îmbolnăvesc. În mod normal, de luni ar fi vacanţă pentru cei mici. S-a decis astăzi ca această vacanţă să fie valabilă nu numai pentru primar ci şi pentru gimnaziu şi liceu, pentru două săptămâni”, a anunțat Iohannis miercuri seară.

Astfel, toți elevii au vacanță în perioada 23 octombre – 05 noiembrie și revin la cursuri pe 8 noiembrie

În plus, această vacanță s-ar putea prelungi și dincolo de data de 31 octombrie. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că „toate variantele sunt deschise, în condițiile în care nu înțelegem să ne vaccinăm”.

”În situația în care se suspendă și alte activități, în interesul protejării dreptului la sănătate al elevilor și cadrelor didactice, susținem adaptarea structurii anului școlar la situația epidemiologică extrem de gravă”, a afirmat Cîmpeanu.

„Pentru cei care întreabă de ce este preferabilă vacanța în loc de intrare in online (aceiași care nu au auzit de echitate in educatie) le răspund ca din punct de vedere al vitezei de transfer minime pentru o predare online (cât de cât) este necesar sa existe 100 MB/sec. Asta exista doar pentru maximum 50% din teritoriul României. În Bucuresti avem viteză de transfer de 10 ori mai mare (1 GB/sec) și tot avem probleme,” a mai declarat Cîmpeanu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 septembrie 2026
12 septembrie 2026