Prima pagină » Razboi în Ucraina » Ucrainenii spun că forțele armate rusești au schimbat tactica: lansează zilnic până la 20 de bombe ghidate, care pot parcurge 70 km
Ucrainenii spun că forțele armate rusești au schimbat tactica: lansează zilnic până la 20 de bombe ghidate, care pot parcurge 70 km

Ucrainenii spun că forțele armate rusești au schimbat tactica: lansează zilnic până la 20 de bombe ghidate, care pot parcurge 70 km

04 apr. 2023, 17:10, 1 ,
în Razboi în Ucraina

Forţele ruse utilizează zilnic aproximativ 20 de bombe aeriene ghidate ‘cu planare’ (glide bomb, în engleză) pe întreaga linie a frontului, pentru a nu-şi trimite avioanele în zona în care pot fi lovite de apărarea antiaeriană ucraineană, a declarat marţi un purtător de cuvânt al Forţelor aeriene ucrainene, Iuri Ignat, citat de EFE şi Unian, informează Agerpres.

„Ei au început să utilizeze în mod curent bombe ‘cu planare’ care pot parcurge o distanţă de până la 70 de kilometri”, a declarat Iuri Ignat, indicând că inamicul foloseşte cam între 10 şi 20 de bombe de acest tip pe zi de-a lungul întregii lunii a frontului.

Ce avioane ar folosi rușii

Potrivit acestuia, forţele ruse utilizează avioane Su-35 şi Su-34 pentru a lansa aceste bombe fără a fi nevoie să pătrundă în spaţiul în care sunt vulnerabile la rachetele apărării antiaeriene a Ucrainei.

Iuri Ignat a insistat că Ucraina are nevoie de mai multe sisteme antiaeriene şi de avioane moderne pentru a respinge atacurile aeriene inamice de la distanţă.

Acest tip de bombe aeriene ‘cu planare’ parcurge o traiectorie de câţiva kilometri din momentul în care este lansată de un avion. Astfel de bombe ghidate au o rază de acţiune mai mare decât bombele convenţionale întrucât dispun de aripi. Cu cât altitudinea de la care este lansată o astfel de bombă este mai mare, cu atât distanţa parcursă de aceasta este mai mare.

Rusia mai foloseşte în războiul împotriva Ucrainei bombe ghidate sau inteligente.

Înarmarea ucraineană

Forţele ucrainene dispun deja şi ele de kituri de bombe inteligente cu muniţie de atac ghidată Joint Direct Attack Munition (JDAM), care transformă o bombă aeriană GBU convenţională într-o bombă de precizie cu o rază de acţiune de până la 72 km.

În acelaşi timp, trupele ucrainene care apără partea din Bahmut – oraş asediat în estul ţării – pe care încă o controlează au respins luni 32 de atacuri din partea forţelor ruse care încearcă să preia controlul total asupra oraşului, indică Statul Major General ucrainean într-un buletin informativ publicat marţi şi citat de EFE.

„În direcţia Bahmut, inamicul încearcă să preia controlul total asupra oraşului şi continuă să lanseze atacuri”, se arată în nota care aminteşte, prin formulările sale, de comunicate din zilele anterioare. „Pe parcursul zilei (de ieri), unităţi ale forţelor de apărare (ucrainene) au respins 32 de atacuri inamice în zona frontului din Bahmut”, potrivit textului, care consemnează, de asemenea, bombardamente ruseşti asupra mai multor localităţi din zonă.

Şeful grupului de mercenari ruşi Wagner, Evgheni Prigojin, a proclamat luni preluarea „legală” a oraşului, în timp ce armata sa privată, care se află în prim-planul ofensivei ruse în zonă, susţinea că a preluat controlul asupra primăriei din Bahmut, ceea ce Kievul a negat.

Însuşi Prigojin a recunoscut că trupele ucrainene nu au părăsit oraşul şi sunt concentrate în partea sa de vest.

Potrivit raportului de marţi al Statului Major General ucrainean, Rusia a lansat de asemenea atacuri asupra Avdiivka şi Marinka, alte două oraşe de pe frontul de est pe care forţele de ocupaţie încearcă de luni de zile să le cucerească.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Acciza la motorină va fi redusă cu 20% în perioada 16-31 august 2026. Ministerul Finanțelor anunță o intervenție temporară și reevaluări la fiecare două săptămâni. Ministerul Finanțelor a anunțat reducerea temporară a accizei la motorină cu 20%, măsură care se aplică în perioada 16-31 august 2026. Decizia vine după creșterea semnificativă a cotațiilor internaționale pentru […]
Acciza la motorină scade cu 20% în perioada 16-31 august. Ministerul Finanțelor anunță o măsură temporară
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
17 august 2026
17 august 2026