Prima pagină » Actualitate » UE vrea să-i oblige pe cetățenii săi, deci și pe români, să renunțe la consumul de carne
UE vrea să-i oblige pe cetățenii săi, deci și pe români, să renunțe la consumul de carne

UE vrea să-i oblige pe cetățenii săi, deci și pe români, să renunțe la consumul de carne

18 nov. 2023, 10:00, 3 ,
în Actualitate

Motivul este nevoia de a diminua emisiile cu efect de seră. Un alt pretext este diminuarea riscului bolilor asociate cu o dietă prepondernt carnivoră. Astfel, până în 2050, consumul mediu anual pe cap de român ar să scadă de la 65 la 12 kilograme.

Această scădere de peste 80% pare greu de pus în practică pentru că românii sunt, prin tradiție, atașați de carne.

„Carnea îți dă putere” și „Niciodată, nouă ne plac grătarele” sunt câteva dintre răspunsurile cu care oamenii au întâmpinat acest plan european, relatează Antena3.

Ori salvarea climei, ori carne

Producătorii, la rândul lor, spun că românii renunță la carne doar din cauza prețurilor mari. Ei avertizează că vor trebui să își scumpească marfa, dacă UE va obliga la etichetarea produselor din carne, așa cum a procedat cu avertismentele privind riscul consumului de tutun.

Obiceiurile alimentare, mai ales cele ale românilor, sunt extrem de greu de schimbat, explică psihologii

„E greu să îi spui creierului să înlocuiască cu o legumă carnea (…) Acest lucru ține de cum ești educat, de primii ani de viață. Așteptarea ca o astfel de atenționare să ducă la o schimbare de comportament o putem vedea (materializată) peste 20 – 30 de ani”, anticipează psihologul Mirela Zivari.

Studiile arată că europenii mănâncă de două ori mai multă carne decât media globală și de trei ori mai multe lactate.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Comentarii
  • Exact ca la cartela inainte de `89: 1 kg / luna / persoana. A fost unul din motivele pentru care a fost impuscat Ceausescu. Sa intelegem ca la 34 de ani de la „revolutie” ne-am intors tot la aceleasi lucruri si numai motivatia difera ????

  • UE trebuie desfințată, capii dictatori băgați la zdup pe viață, puși la săpat șanțuri, ținuți la pîine și apă!…

  • oricum toata carne a e injectata cu nanop.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 septembrie 2026
12 septembrie 2026