Prima pagină » National » Ultima oră! Autoritățile au decis soarta băiatului de 13 ani care i-a luat viața lui Mario
Ultima oră! Autoritățile au decis soarta băiatului de 13 ani care i-a luat viața lui Mario

Ultima oră! Autoritățile au decis soarta băiatului de 13 ani care i-a luat viața lui Mario

26 ian. 2026, 21:05,
Redacția BZI în National

Băiatul de 13 ani implicat în crima din Timiş, dar care nu răspunde penal, este supus unor ample evaluări, atât medicale cât şi psihologice, cu acordul şi cu participarea familiei. Pe de altă parte, Ministerul Justiției are două variante de lucru pentru scăderea vârstei în privința răspunderii penale.

Specialiştii precizează că aceste demersuri durează şi sunt deosebit de importante pentru a putea stabili măsuri ulterior, inclusiv includerea copilului în diferite tipuri de programe. De rezultatul evaluărilor şi de specificitatea cazului va depinde şi dacă minorul va rămâne sau nu în familie sau va fi instituţionalizat într-un centru rezidenţial.

Cazul a intrat în evidenţa Protecţiei Copilului Timiş la 21 ianuarie 2026, în urma sesizării primite din partea IPJ Timiş – Serviciul Investigaţii Criminale. De atunci, reprezentanţii Protecţiei Copilului au participat la toate audierile minorilor implicaţi în acest caz, inclusiv la audierile adolescentului suspectat că ar fi distribuit substanţe interzise celorlalţi trei băieţi, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Timiş, Smaranda Marcu, citată de News.ro.

Ce urmează pentru copilul de 13 ani

Potrivit acesteia, Comisia pentru Protecţia Copilului Timiş a hotărât instituirea măsurii de protecţie specială a supravegherii specializate în familie.

Reprezentanţii DGASPC Timiş au explicat că mai întâi se trece la o evaluare psihologică, unde pot fi urmăriți anumiţi indici, şi ulterior copilul intră într-o evaluare medicală.

Aceştia au făcut şi o distincţie clară între diferitele tipuri de intervenţie care pot fi făcute în astfel de cazuri.

”De asemenea, cu privire la intervenţii, aş putea să fac o diferenţă între consiliere, psihoterapie, intervenţii medicale. Consilierea este un aspect primar pe care putem să-l facem (…) iar psihoterapia este un proces de lungă durată, unde avem nevoie de mult mai multe detalii pentru a putea demara un astfel de proces”, au declarat specialiştii instituţiei citate.

În ce privește locul în care va rămâne copilul, având în vederea revolta locuitorilor din comuna Cenei, dar şi din satul bunicilor, specialiştiiau precizat că, în funcţie de rezultatele evaluărilor, acesta ar putea să rămână în familie, se poate dispune menţinerea plasamentului în familie sau se poate opta pentru instituţionalizarea sa, pentru alegerea unui centru rezidenţial.

Unde se află acum băiatul criminal

Copilul de 13 ani se află acum în Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă, au spus surse judiciare pentru News.ro.

El a fost scos, duminică după-amiază, de către jandarmi din casa bunicilor, după ce aproximativ 150 de localnici din Sânmihaiu Român au protestat ore în șir în faţa curții, cerând ca băiatul să nu se stabilească în localitate.

Ce se poate face acum

Procurorii au transmis că faţă de copilul de 13 ani nu se poate lua niciun fel de măsură şi nu se poate dispune efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice.

Pentru că are doar 13 ani şi nu răspunde penal, legea prezumă, în mod absolut, că acesta nu are discernământ – fundamentul răspunderii penale. Ca atare, acesta nu a putut dobândi nicio calitate (suspect, respectiv inculpat) în prezentul dosar penal, a menționat Parchetul, citat de Agerpres.

În aceste condiții, tot ce au putut face procurorii a fost să sesizeze Protecția Copilului.

Art. 84 alin. 1 din Legea nr. 272/2004 stipulează că, pentru copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal, la propunerea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţie copilului în a cărei unitate administrativ-teritorială se află copilul, se va lua una dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a) – plasamentul şi c) – supravegherea specializată.

Grup de lucru la Ministerul Justiției

Deocamdată, un prim efect al crimei din Timiș este formarea la Ministerul Justiției a unui grup de lucru pentru modificarea legislației privind răspunderea penală care se va întruni săptămânal.

Ministrul Radu Marinescu a precizat la Digi24 că există o discuție care se poartă în mediul de concepție juridică de mai mult timp privind oportunitatea reducerii vârstei la care minorii răspund penal. „Este o chestiune care a fost analizată atât la nivel național, cât și la nivel european”, a spus ministrul.

Referitor la măsurile concrete, Marinescu a precizat: „La nivelul Ministerului Justiției, în urma acestei situații și a altora care s-au mai petrecut în trecut, am decis acum să constituim un grup de lucru pluridisciplinar”. Grupul va veni cu propuneri concrete, inclusiv asupra oportunității reducerii vârstei de răspundere penală a minorilor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Taxa care trebuie plătită până la sfârșitul lunii martie! Cine trebuie să dea 796 de lei
Este o taxă care trebuie plătită până la sfârșitul lunii martie. Este vorba despre abonamentele pentru parcările de reședință, potrivit Primăriei Sectorului 1, care a anunțat o modificare semnificativă privind modul de administrare a acestor abonamente. Taxa care trebuie plătită până la sfârșitul lunii martie! Începând cu anul 2026, contractele existente vor fi reînnoite automat, […]
Taxa care trebuie plătită până la sfârșitul lunii martie! Cine trebuie să dea 796 de lei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
26 ianuarie 2026
26 ianuarie 2026