Prima pagină » Eveniment-Social » Ultima zi de școală pentru elevii de clasa a VIII-a. Probele pentru examenul de Evaluare Națională au loc în perioada 25-28 iunie
Ultima zi de școală pentru elevii de clasa a VIII-a. Probele pentru examenul de Evaluare Națională au loc în perioada 25-28 iunie

Ultima zi de școală pentru elevii de clasa a VIII-a. Probele pentru examenul de Evaluare Națională au loc în perioada 25-28 iunie

14 iun. 2024, 02:00,
Ștefana Șovea în Eveniment-Social

Astăzi, 14 iunie 2024, este ultima zi de școală pentru elevii de clasa a VIII-a. Tot astăzi, este ultima zi în care aceștia sunt înscriși automat pentru susținerea examenului de Evaluare Națională, ce are loc în perioada 25-28 iunie 2024.

Elevii de clasa a VIII-a intră în vacanță

Vineri, 14 iunie 2024, este ultima zi de școală pentru elevii de clasa a VIII-a. Evaluarea Națională începe pe 25 iunie, când are loc proba scrisă la Limba română. Proba la Matematică se desfășoară în data de 27 iunie 2024, iar proba la Limba maternă – 28 iunie 2024. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate în data de 9 iulie 2024.

La examenul de Evaluare Națională sunt impuse niște reguli pe care elevii participanți trebuie să le respecte. Este interzis ca aceștia să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete sau alte obiecte de acest fel. Candidații au obligația să le depoziteze în sala destinată special acestora, conform metodologiei stabilite. Cei care refuză să depoziteze obiectele menționate în sala desemnată de comisie nu vor fi primiți la examen.

Este strict interzis ca elevii să aibă asupra lor în sălile de examen, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare, alte asemenea obiecte ori în bănci orice fel de materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Printre acestea se numără manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc.

Când are loc admiterea 2024? Locuri disponibile la liceele din Iași

Înscrierile pentru admiterea la liceu, în 2024, vor începe pe 11 iulie, iar repartizarea candidaților are loc pe 24 iulie. Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial o reprezintă media generală la Evaluarea Națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în examen.

Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și cei nerepartizați pe locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă, precum și cei care au fost repartizați, dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la etapa de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024-2025, completează opțiunile în perioada 19-22 iulie 2023.

Inspectoratul Școlar Județean Iași a publicat, în urmă cu o lună, volumul al II-lea al Broșurii admiterii în învățământul liceal de stat, învățământul profesional de stat și învățământul dual pentru anul școlar 2024-2025. Astfel, La Colegiul Național „Costache Negruzzi” Iași, Colegiul Național Iași, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Iași, Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu” și Colegiul Național „Vasile Alecsandri” sunt disponibile câte 130 de locuri.

La Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, Liceul Teoretic „Miron Costin” Iași și Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” sunt câte 156 de locuri, iar 182 de locuri sunt disponibile la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” Iași. Broșura completă publicată de ISJ Iași poate fi accesată AICI.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”
Moartea fostului fotbalist Radu Mărginean, la doar 43 de ani, continuă să provoace emoție. Un apropiat al acestuia a povestit cum s-au desfășurat ultimele momente înainte ca sportivul să fie găsit în stop cardio-respirator. Dispariția prematură a fostului fotbalist Radu Mărginean a lăsat un gol profund în rândul familiei, prietenilor și celor care l-au cunoscut […]
Mărturii emoționante despre ultimele clipe ale lui Radu Mărginean. Prietenul care l-a îmbrățișat înainte de tragedie: „Au fost cele mai șocante momente”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 iulie 2026
06 iulie 2026