Prima pagină » National » Ultimele mesaje sfâșietoare după moartea Ionelei, mama a două fetițe din Topoloveni: „Dacă știam cât suferi…”

Ultimele mesaje sfâșietoare după moartea Ionelei, mama a două fetițe din Topoloveni: „Dacă știam cât suferi…”

22 mai 2026, 08:30,
Redacția BZI în National

O tragedie care a șocat județul Argeș s-a petrecut în orașul Topoloveni, acolo unde Ionela Narcisa, o tânără mamă în vârstă de 30 de ani, și-a pierdut viața în circumstanțe dramatice. În urma ei au rămas două fetițe mici și un soț copleșit de durere. Comunitatea locală este în stare de șoc, iar zeci de mesaje de regret și compasiune au fost publicate pe rețelele sociale de cei care au cunoscut-o.

Două fetițe au rămas fără mamă după tragedia din Topoloveni. Ionela Narcisa s-a stins la doar 30 de ani

Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, femeia traversa de mai mult timp o perioadă extrem de dificilă. Persoane apropiate susțin că aceasta s-ar fi confruntat cu o stare psihică fragilă, iar după nașterea celui de-al doilea copil ar fi apărut și semne ale unei depresii postnatale. În plus, apropiații vorbesc și despre tensiuni în plan familial, care ar fi amplificat suferința tinerei.

Ionela era mamă a două fetițe. Cea mare merge deja la școală, iar mezina nu a împlinit încă un an. Cei care au cunoscut-o spun că își iubea enorm copiii și că încerca mereu să își țină familia unită, chiar și atunci când lucrurile deveneau greu de suportat.

Apropiații spun că tânăra suferea în tăcere

Rudele și prietenii povestesc că între Ionela și partenerul ei existau frecvent neînțelegeri, însă femeia se întorcea de fiecare dată acasă, gândindu-se la binele copiilor. Nimeni nu și-a imaginat însă că durerea pe care o purta în suflet devenise atât de apăsătoare.

Moartea ei a căzut ca un trăsnet peste cei apropiați. Rețelele sociale au fost inundate de mesaje emoționante, în care oamenii au vorbit despre bunătatea și sensibilitatea tinerei mame.

Una dintre prietenele Ionelei a publicat un mesaj sfâșietor despre legătura pe care au avut-o de-a lungul anilor.

„Nu știu dacă există cuvinte potrivite pentru asta. E ciudat cum oamenii se îndepărtează în timp, dar unele legături nu dispar niciodată cu adevărat. Deși timpul și viața ne-au dus pe drumuri diferite, pentru mine ai rămas aceeași persoană, un om bun cu suflet cald, care atunci când eram mai mică, încerca să mă protejeze ca pe propria soră. Îmi pare rău că ai dus atâtea singură. Sper să fi găsit liniștea pe care nu ai avut-o aici… Drum lin, Ionela Narcisa”, a transmis una dintre prietenele Ionelei.

O altă apropiată a povestit că vorbise recent cu tânăra și că aceasta îi mărturisise cât de mult suferea.

„Dacă știam că pe 29 aprilie va fi ultima dată când îți văd ochii nu te-aș mai fi lăsat să pleci de la mine. Dacă știam acum câteva zile când mi-ai scris cât de tare suferi… Îmi pare rău ca n-am putut să fac mai mult, să te înțeleg mai mult, să te sprijin mai mult… dar e târziu pentru părerile de rău. În sufletul meu o să rămâi un om cum rar mi-a fost dat să întâlnesc. Drum lin către îngeri, suflet drag!”, a mai spus aceasta.

Un alt mesaj care a impresionat profund comunitatea a fost publicat de o persoană care urma să se întâlnească cu Ionela în zilele următoare.

„Ai rămas cu o programare vineri la 16.30 pe agenda mea, și nu știu nici cum să fac să o tai de acolo. Nu mi-a venit să cred când am aflat, îmi pare așa de rău… Să spun decât drum lin…. că atât se mai poate”, a spus o altă tânără.

Comunitatea din Topoloveni, în stare de șoc

Cei care au cunoscut-o o descriu pe Ionela drept o femeie caldă, elegantă și complet dedicată familiei sale. Prietenii spun că avea mereu un zâmbet pe chip și că încerca să îi ajute pe cei din jur chiar și atunci când ea însăși trecea prin momente grele.

Pe pagina sa de socializare au fost publicate sute de mesaje de condoleanțe. Oamenii au vorbit despre cât de fragilă poate fi viața și despre suferințele ascunse pe care mulți le duc în tăcere.

„Ce lupte se duc în noi și le ducem cu zâmbetul pe buze… Și ce fragilă e viața. Păcat de tinerețea ei și de cei lăsați în urmă. Dumnezeu să o ierte! Condoleanțe familiei!”, a scris o persoană care a cunoscut-o.

„Cât de tristă e viața, cât de mult poate duce un om… Cât de neputincios te simți știind că ai fi putut să ajuți… Ce trist că semnele sunt târzii. Oameni buni, iubiți-vă apropiații, întrebați-i dacă sunt bine… Empatia e calitatea cea mai rară în zilele noastre”, a transmis o altă persoană.

Trupul neînsuflețit al tinerei a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Anchetatorii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Filmul morții elevului de 15 ani din Bacău. Profesorii au încercat disperat să îl salveze până la sosirea ambulanței
Filmul tragediei din Bacău, unde un elev de 15 ani a murit în curtea școlii după ce i s-a făcut rău în pauză. Profesorii au făcut manevre de resuscitare până la sosirea echipajului medical. Clipe dramatice într-o școală din județul Bacău, după ce un elev în vârstă de 15 ani s-a prăbușit în timpul unei […]
Filmul morții elevului de 15 ani din Bacău. Profesorii au încercat disperat să îl salveze până la sosirea ambulanței

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
23 mai 2026
23 mai 2026