Un tânăr în vârstă de 16 ani a fost pus sub arest după ce a ucis un alt tânăr, la Brașov. Băiatul de 16 ani încerca să tâlhăreasca o femeie, iar un alt adolescent a intervenit pentru a salva persoana.
Conform purtătorul de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru minori și familie Brașov, Vlad Teodorescu, a menţionat faptul că un tânăr a fost reținut sub acuzația de omor, lovire și alte violențe.
„Un tânăr de 16 ani a fost reținut. Astăzi ( marți n.r.) Urmează să fie prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă”, a declarat Teodorescu.
„Adolescentul a avut un conflict cu o femeie pe care a vrut să o agreseze, în noaptea de duminică spre luni, în zona unei clădiri dezafectate din orașul Brașov. Alți doi tineri au intervenit, însă agresorul l-a zgâriat pe unul dintre ei în zona ochilor, iar pe celălalt l-a înjunghiat de mai multe ori în piept, acesta din urmă murind.”, a declarat un reprezentant judiciar.
La baza conflictului ar fi fost vorba despre un telefon mobil.