Prima pagină » Actualitate » UMF găzduiește cea de-a patra reuniune din acest an a Consiliului Național al Rectorilor
UMF găzduiește cea de-a patra reuniune din acest an a Consiliului Național al Rectorilor

UMF găzduiește cea de-a patra reuniune din acest an a Consiliului Național al Rectorilor

14 dec. 2019, 13:40,
în Actualitate

Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Grigore T. Popa” din Iași sărbătorește în perioada 13 – 15 decembrie 140 de ani de la înființare. La festivitatea aniversară au fost invitați membrii întregii comunități academice a UMF, studenți și parteneri ai acestei universități.

Tot în această perioadă UMF găzduiește și cea de-a patra reuniune din acest an a Consiliului Național al Rectorilor, forum în fruntea căruia se află prof.univ.dr. Mihai Sorin Cîmpeanu, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară București și președinte al Agenției Universitare a Francofoniei. În cadrul Zilelor UMF a fost pregătit un program științific complex care constă în conferințe, lansări de carte și expoziții de pictură.

Prezent la împlinirea celor 140 de ani de învățământ superior medical la Iași, primarul Mihai Chirica și-a exprimat bucuria de a fi alături de această instituție de învățământ superior de succes care reprezintă Iașul atât pe plan național, cât și internațional.

„Este o mare onoare și bucurie să fiu aici alături de domniile voastre. Ce pot spune după 140 de ani de excelență în educație? Este un moment de bilanț important și relevant nu numai pentru noi, ci pentru întreaga țară. Cred că trei cuvinte esențiale ar putea să definească scurgerea celor 140 de ani: înțelepciune, inteligență și viață! Ce s-a întâmplat în cei 140 de ani? Cred că, la fel, am putea defini pe scurt: o școală, școala de medicină ieșeană, care a devenit brand al orașului nostru, un brand de țară, recunoscut, care a reușit să ridice prestigiul țării noastre atât în mediul universitar național, cât și pe plan internațional. UMF a devenit un mare ambasador al Iașului. Avem cel mai mare corp diplomatic cu care ne putem mândri în momentul de față în România, peste 80 de ambasadori care ne reprezintă cu succes și care vorbesc despre Iași ca despre locul în care și-au petrecut cei mai frumoși ani, anii tinereții, locul în care au dobândit o profesie pe care o iubesc și locul în care se vor întoarce de fiecare dată cu plăcere. Vă mulțumesc din toată inima că faceți din Iașul nostru un punct de vizibilitate internațională prin munca pe care o desfășurați și apreciez tot efortul depus de-a lungul timpului de corpul academic al UMF.”, a spus primarul Mihai Chirica.

La deschiderea festivităților, care a avut loc în Aula „Alexandru Brăescu” a Clădirii „Nicolae Leon”, au mai participat și ministrul Sănătății, Victor Costache, secretari de stat, rectori ai universităților de stat și particulare din România, cadre didactice și studenți.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Guvernul Mureșan ajunge miercuri la vot în Parlament și are nevoie de 233 de voturi pentru învestitură. Cabinetul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan intră miercuri, 30 septembrie, în fața plenului reunit al Parlamentului. Ședința în care deputații și senatorii vor vota programul de guvernare și lista miniștrilor este programată să înceapă la ora 13:00. […]
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
01 octombrie 2026
01 octombrie 2026