Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași a obținut finanțarea proiectului „Creșterea accesibilității și a rezilienței la serviciile de îngrijiri paliative prin formare profesională de bază și specializată” (Cod MySMIS 346635), un demers unic la nivel național, fiind singurul proiect pe paliație selectat spre finanțare în cadrul Programului Operațional Sănătate 2021–2027. Evaluat cu 95 de puncte, proiectul marchează o investiție majoră în consolidarea capacității de formare și de furnizare a serviciilor de paliație.
UMF Iași a obținut finanțare pentru un proiect unic în România
Proiectul „Creșterea accesibilității și a rezilienței la serviciile de îngrijiri paliative prin formare profesională de bază și specializată” are o valoare totală de 42,6 milioane de lei, din care peste 41,9 milioane de lei reprezintă fonduri nerambursabile. Proiectul se va derula în perioada 1 septembrie 2025 – 31 august 2028 și are ca lider UMF Iași, în parteneriat cu Universitatea Transilvania din Brașov și Fundația Hospice „Casa Speranței”. Scopul general este de a consolida și dezvolta capacitatea sistemului național de sănătate de a furniza servicii integrate și de înaltă calitate în domeniul îngrijirilor paliative, printr-un cadru metodologic și educațional unitar și sustenabil, adaptat nevoilor reale ale pacienților aflați în stadii avansate ale bolilor cronice, oncologice, neurodegenerative sau terminale și familiilor acestora.
În cadrul proiectului vor fi elaborate instrumente fundamentale pentru uniformizarea și profesionalizarea domeniului: Ghidul Național de practică clinică în îngrijiri paliative, Ghidul de organizare și funcționare a serviciilor de sprijin pentru doliu, un set de 10 proceduri operaționale standardizate, precum și un curriculum unitar și modular pentru formarea în îngrijiri paliative de bază. Aceste documente vor deveni repere pentru profesioniști și instituții, asigurând coerență și calitate în furnizarea serviciilor.
UMF Iași a semnat contracte de finanțare în valoare de peste 137 de milioane de lei pentru trei proiecte strategice.
Prof. dr. Viorel Scripcariu: „UMF Iași își asumă un rol de pionierat în domeniul îngrijirilor paliative”
Totodată, proiectul are o importantă componentă educațională, vizând formarea profesională a 2.669 de specialiști – medici, asistenți medicali, psihologi, asistenți sociali, kinetoterapeuți, precum și personal cu atribuții de management din unitățile sanitare publice. Programul de instruire va fi unul complex, cuprinzând sesiuni online și aplicative, creditate de organismele profesionale, și va include cursuri pentru formatori, pentru echipe multidisciplinare și pentru cadrele didactice universitare. Prin această abordare, proiectul va crea o rețea națională solidă de formatori și specialiști în paliație, capabilă să asigure sustenabilitatea procesului de educație și actualizarea periodică a programelor de pregătire.
De asemenea, proiectul prevede instituționalizarea unui mecanism de coordonare curriculară între Ministerul Sănătății, universități și organizațiile profesionale, pentru revizuirea periodică a programelor de formare în funcție de evoluțiile științifice, nevoile populației și recomandările ghidurilor naționale și internaționale. Obiectivul are în vedere dezvoltarea și operaționalizarea unui mecanism de colaborare cu comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, pentru actualizarea curriculei de rezidențiat, pentru demararea procesului de integrare a modului de îngrijiri paliative în 6 specialități medicale prioritare.
„Prin acest proiect, UMF Iași își asumă un rol de pionierat în domeniul îngrijirilor paliative, coordonând singura inițiativă de acest tip finanțată la nivel național prin Programul Operațional Sănătate 2021–2027. Este o responsabilitate mare, dar și o confirmare a relevanței expertizei noastre. Ne propunem să construim un sistem coerent și profesionist de formare și de practică în îngrijirile paliative, care să aducă beneficii reale pacienților și familiilor lor”, a declarat prof. univ. dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iași.
Prin activitățile propuse și prin impactul său direct asupra resurselor umane din sistemul medical, proiectul UMF Iași devine un reper în dezvoltarea serviciilor de paliație din România.