Un aparat cu 92 de camere video reprezintă viitorul în depistarea cancerului de piele. În doar câteva minute, pacienții predispuși la această afecțiune pot afla dacă se confruntă cu teribila maladie.
În SUA există deja un asemenea aparat, iar pacienții se declară mulțumiți. „Faptul că trebuia să stau dezbrăcată patru ore m-a făcut să nu fiu prea dornică să trec din nou prin această procedură”, a povestit o pacientă care a scăpat acum de procesul de diagnosticare în doar câteva minute.
Cele 92 de camere video filmează toate în același timp, iar cu ajutorul unui software este realizată o imagine 3D a corpului pacientului, în care se pot vedea toate alunițele și leziunile pielii care ridică semne de întrebare .
Dr. dermatolog Allan Halpern a făcut o demonstrație pentru cei de la CBS News. „Ceea ce încercăm să facem este să folosim tehnologiile inteligente în tratamentul clinic, pentru a depista melanomul în cea mai timpurie etapă posibilă”, a povestit medicul, potrivit Digi-world.tv.
Aceste tehnologii inteligente includ printre altele un microscop manual, care are puterea de a analiza în detaliu ce se află sub piele, la nivel celular. De asemenea, Google testează o aplicaţie prin care se poate face un lucru asemănător. Utilizatorul îşi pozează părţile copului care îi trezesc suspiciuni, încarcă fotografiile în aplicaţia respectivă, iar imaginile sunt analizate cu ajutorul inteligenţei artificiale.
Principalele cauze ale cancerului de piele
- Mostenirea genetica;
- Expunerea la radiatii ultraviolete fara protectie solara;
- Folosirea solarului;
- Arsurile solare
Traumatismele repatate la nivelul pielii de-a lungul unei perioade a mai multi ani, precum fata si nasul, urechile, ceafa si zona cu chelie de pe scalp. Specialistii spun ca expunerea indelungata la soare cauzeaza, pe langa ridurile fine si profunde, si alte modificari, cum ar fi: pistrui, zone decolorate ale pielii, tumori benigne, leziuni precanceroase ale pielii (Keratoza actinica) si leziuni canceroase ale pielii (carcinomul bazal celular; carcinomul scuamos celular si melanomul), datorita faptului ca functia de bariera (protectie) a pielii scade.
Ce cauzeaza melanomul?
Melanomul provine din melanocite, celulele care dau parului si pielii culoarea lor. Cand ADN-ul melanocitelor este deteriorat prin radiatii UV sau arsuri solare, celulele cresc intr-un mod care duce la o tumoare maligna (canceroasa). Desi uneori aceste daune sunt un produs al mutatiilor genetice, marea majoritate a melanoamelor sunt cauzate de radiatiile UV.
Desi aceasta este o boala pe care ar trebui sa o cunoastem cu totii, unii oameni sunt expusi unui risc mai mare de contractare a melanomului decat altii. Atunci cand va autoevaluati riscul de aparitie a melanomului, exista cativa factori pe care trebuie sa ii cunoasteti: expunerea la soare, alunitele de pe piele si tipul de piele.
Expunere la soare si cancerul de piele
Soarele se poate simti frumos in timpul lunilor calde de primavara si de vara. Insa razele UVA si UVB sunt daunatoare pentru piele. Radiatiile pot provoca melanom si alte tipuri de cancer de piele. Daca ati suferit o arsura foarte grava inainte de varsta de 18 ani, sansele de a dezvolta melanom sunt duble. Solarul creste, de asemenea, expunerea la radiatii UV si astfel este un factor care contribuie la melanomul si alte tipuri de cancer de piele.
Alunitele si cancerul de piele
Este extrem de important sa tineti evidenta alunitelor de pe piele pentru a descoperi melanomul cat mai curand posibil. Alunitele normale sunt, de obicei, mici si maro si a nu sunt motive de ingrijorare. Cu toate acestea, daca observati o alunita noua sau vedeti una veche care se schimba in forma sau culoare, este mai bine s ava examineze un medic.