UPDATE: Persoana a fost salvată în siguranță, preluată de un echipaj SAJ pentru evaluare medicală, iar intervenția s-a încheiat.
„Persoana a fost coborâtă în siguranță de echipajele de intervenție și predată echipajului Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), care a preluat-o pentru evaluare medicală și transport la o unitate spitalicească, dacă situația o va impune.
Forțele de intervenție își încheie misiunea și se retrag la bază”, a transmis căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași.
Știre inițială
La fața locului au intervenit echipaje de pompieri și ambulanță, după ce incidentul a fost semnalat prin apel la 112. Victima este conștientă, iar misiunea de salvare este în desfășurare.
„În urma unui apel primit prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, forțele și mijloacele de intervenție au fost solicitate să intervină în orașul Târgu Frumos, în zona din spatele Primăriei, pe un șantier de construcții, unde un bărbat a căzut de pe o schelă pe un planșeu aflat la o înălțime de aproximativ 4 metri.
Victima este conștientă.
La locul solicitării se deplasează o autospecială de stingere cu apă și spumă (ASAS) din cadrul Punctului de Lucru Târgu Frumos și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.
Misiunea este în dinamică”, a menționat căpitan Georgică Onofreiasa, purtător de cuvânt ISU Iași.
Sursă foto/video: Localnic
Firma care lucrează acolo e total dezorganizată . Nu au ingineri , e un moșulici care e pe acolo . Halal firmă a găsit primăria să execute un asemenea obiectiv . Cine este responsabil din partea primăriei cu verificarea lucrărilor și a firmei? Sporuri de proiecte europene luați gârlă , de la primar, viceprimar administrator public și alți funcționari . Să vă fie rușine
Păi cine să vadă de lucrări? Primarul e în Tunisia , Drobota e în Grecia , vicele și Handrescu îs la produs bani de la bâlci , iar funcționarii joacă babaroaze la calculator . Cam des merge primarul în țările calde, până acum nici până la Techirghiol nu ajungea . Viața a devenit prosperă . Să fie oare din cauza șpăgilor? Nuuuuuuuuuuu, popa nu ia șpagă