Un bărbat în vârstă de 44 ani, aflat în stare de ebrietate, care a devenit violent cu pasagerii unei aeronave care efectua un zbor pe ruta Copenhaga – Bucureşti, a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, fapta fiind comisă în urmă cu aproape doi ani, conform Poliţiei de Frontieră.
„Un bărbat în vârstă de 44 ani, care a avut un comportament violent la adresa pasagerilor unei aeronave a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor ori în pregătire de zbor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa acestei aeronave, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 119 alin. 1 din Legea 21/2020 privind Codul Aerian al României şi pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. De asemenea, instanţa de judecată a dispus, ca pedeapsă complementară, interzicerea unor drepturi, respectiv exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale”, a transmis Poliţia de Frontieră, precizând că hotărârea aparţine Judecătoriei Buftea, scrie News.ro.
Bărbatul a agresat verbal atât pasagerii, cât şi membrii echipajului de zbor
Conform sursei citate, la data 24.03.2022, poliţiştii de frontieră l-au preluat pe bărbat, la aterizare, dintr-o aeronavă care se deplasa pe ruta Copenhaga – Otopeni şi care a aterizat, la ora 21:10, în regim de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti.
Motivul a fost generat de faptul că, bărbatul, aflându-se în stare avansată de ebrietate, a devenit indisciplinat şi a început o altercaţie în timpul aterizării, agresând verbal, atât pasagerii, cât şi pe membrii echipajului de zbor.
La momentul respectiv, echipajul a acţionat conform procedurilor standard de securitate şi aeronava a aterizat în siguranţă. Pasagerul a fost preluat de autorităţi, iar restul călătorilor au fost debarcaţi conform procedurilor normale.
În conformitate cu Art. 119 – (1) din Legea 21/2020 privind Codul Aerian al României, „săvârşirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile în zbor ori în pregătire de zbor, dacă fapta este de natură să pună în pericol siguranţa acestei aeronave, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 de ani şi interzicerea unor drepturi”.
Totodată, conform Art. 119 – (2) din acelaşi Cod Aerian, „Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârşită asupra unui membru al echipajului aeronavei, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi”.