Prima pagină » National » Un bărbat căutat de politiștii francezi, prins la vama Albița. Ce acuzații i se aduc

Un bărbat căutat de politiștii francezi, prins la vama Albița. Ce acuzații i se aduc

20 apr. 2021, 12:59,
Elena Nicoleta BUJOR în National

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au oprit la control un bărbat care era căutat de autoritățile din Franța. Individul cu dublă cetățenie, era căutat de autorităţi, pentru că avea de executat o pedeapsă de 10 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea de grup infracțional în vederea comiterii unui furt pe teritoriul Franței.

„În ziua de 20 aprilie a.c, în jurul orei 07.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, în vârstă de 56 de ani, pasager într-un autoturism cu destinația Iași.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat faptul că pe numele bărbatului există alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare în vederea executării pedepsei cu închisoare, emis de autorităţile din Franța, acesta având de executat o pedeapsă privativă de libertate de 10 ani pentru constituirea de grup infracțional în vederea săvârşirii infracţiunii de furt pe teritoriul Franței”, a transmis Irina Mirică, purtător de cuvânt al STPF Vaslui.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Galați în vederea luării măsurilor legale ce se impun, a mai menționat purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui, subcomisar de poliţie Irina Mirică.

Mii de țigarete de contrabandă, descoperite la frontiera cu Ucraina

Polițiștii de frontieră din Botoșani au confiscat, în urma unui control în zona de competenţă, nu mai puțin de 2.000 de pachete cu ţigarete de contrabandă în valoare de aproximativ 28.000 de lei.

„În data de 19 aprilie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani, acţionând în vederea valorificării unor informaţii, ca urmare a schimbului de date cu autorităţile de frontieră din Ucraina, au organizat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență. În jurul orelor 07.40, polițiștii de frontieră au observat, cu ajutorul aparaturii de vedere din dotare, două persoane care transportau cutii voluminoase, dinspre malul râului Prut către pădurea din apropierea cartierului Teioasa – Darabani”, a declarat purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Botoşani, comisar de poliţie Minodora Răcnea.

Contrabandiștii au abandonat coletele și au fugit

În momentul în care contrabandiștii i-au văzut pe poliţiştii de frontieră, profitând de configuraţia terenului, persoanele au abandonat coletele și au fugit în pădure.

La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în colete erau transportate ţigări, fiind numărate aproximativ 40.000 de ţigarete (2.000 de pachete), în valoare de 28.000 de lei, cantitate ce a fost ridicată de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, polițiștii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi intrarea sau ieşirea din ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a României, în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Reprezentanţii celor două state vor colabora şi în viitor şi vor lua toate măsurile necesare pentru a păstra un climat de ordine şi siguranţă la frontiera comună, a mai spus purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Botoşani, comisar de poliţie Minodora Răcnea.

Sticle cu vin spumant confiscate de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni au efectuat o serie de cercetări în ceea ce privește cazul unui bărbat care transporta 108 sticle cu vin spumant, fără timbru de acciză.

„În data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 00.20, o patrulă a poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Răducăneni, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere în zona de compentenţă, a oprit în trafic, pentru control, pe DN 28, care face legătura între Iaşi şi Albiţa, în localitatea de frontieră Scoposeni, un autocar înmatriculat în România, condus de un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, în varstă de 32 de ani”, a menționat purtătorul de cuvânt al I.T.P.F. Iaşi, comisar-şef de politie Denis Lazăr.

În urma unui control efectuat asupra mijlocului de transport, oamenii legii au descoperit, în cala autocarului, 108 sticle cu vin spumant. Întreaga cantitate de bunuri a fost confiscată, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, potrivit sursei citate.

Bărbat depistat la controlul de frontieră cu o bancnotă falsă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au demarat cercetări cu privire la un cetățean asupra căruia a fost găsită o bancnotă de 100 de dolari americani, ce s-a dovedit a fi falsă.

„În data de 19 aprilie a.c., în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea -I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, o persoană cu dublă cetățenie, în vârstă de 34 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Republica Moldova.

În baza analizei de risc pe linia combaterii documentelor false sau falsificate, s-a efectuat un control amănunţit asupra bărbatului, în urmă căruia a fost descoperită, ascunsă în portofelul acestuia, o bancnotă de 100 de dolari SUA, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale uneia autentice, fiind falsă”, a transmis purtătorul  de cuvânt al S.T.P.F. Galați, inspector de poliție Mădălina Carp.

Bărbatul a menționat faptul că a achiziționat bancnota de la o persoană necunoscută din Istanbul și nu are cunoștință despre faptul că aceasta este falsă. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulație de valori falsificate, sub aspectul deținerii, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
24 decembrie 2025
24 decembrie 2025
Articole similare
Nu este o imagine dintr-un film de acțiune, ci realitatea din Iași. A îngenunchiat în fața polițiștilor și a ridicat mâinile, după ce a vrut să-și taie rivalul într-un magazin din CUG
02:00
FOTOEXCLUSIV Nu este o imagine dintr-un film de acțiune, ci realitatea din Iași. A îngenunchiat în fața polițiștilor și a ridicat mâinile, după ce a vrut să-și taie rivalul într-un magazin din CUG
Laptele și cornul elevilor în anii școlari 2025-2027 vor costa peste 6,6 milioane de euro! Se caută firme pentru furnizarea și livrarea produselor
02:00
Laptele și cornul elevilor în anii școlari 2025-2027 vor costa peste 6,6 milioane de euro! Se caută firme pentru furnizarea și livrarea produselor
Supărat că a picat, s-a apucat de aruncat cu cacao în toate direcțiile
02:00
Supărat că a picat, s-a apucat de aruncat cu cacao în toate direcțiile
Decizie de ultimă oră, luată de primarul Mihai Chirica! Piața Unirii va fi închisă timp de 12 luni
02:00
FOTO Decizie de ultimă oră, luată de primarul Mihai Chirica! Piața Unirii va fi închisă timp de 12 luni
O tânără din Iași vinde globuri personalizate în toată lumea. Clienții plătesc pentru picturi cu animale de companie, persoane dragi sau peisaje de iarnă. „La un glob cu pisici am muncit 5 ore”
02:00
FOTOVIDEO O tânără din Iași vinde globuri personalizate în toată lumea. Clienții plătesc pentru picturi cu animale de companie, persoane dragi sau peisaje de iarnă. „La un glob cu pisici am muncit 5 ore”
Un bărbat din Iași s-a culcat cu capul pe roata unei mașini, după ce a băut mai multe pahare de vin! Cum a fost găsit individul: „Nu era vizibil, putea să fie călcat”
02:00
Un bărbat din Iași s-a culcat cu capul pe roata unei mașini, după ce a băut mai multe pahare de vin! Cum a fost găsit individul: „Nu era vizibil, putea să fie călcat”
Proiect imobiliar pe șoseaua Iași – Ungheni! Primăria municipiului a autorizat proiectul inițiat de firma Giga Instal SRL
02:00
FOTO Proiect imobiliar pe șoseaua Iași – Ungheni! Primăria municipiului a autorizat proiectul inițiat de firma Giga Instal SRL
Aglomerație la o licitație de la ApaVital! S-au înscris 9 firme pentru contractul de 1,5 milioane de euro pentru serviciile de pază
02:00
Aglomerație la o licitație de la ApaVital! S-au înscris 9 firme pentru contractul de 1,5 milioane de euro pentru serviciile de pază
Groapa de gunoi din curtea bisericii a iscat un adevărat conflict între localnici și primărie! Gavril Catană: „Este făcută ilegal”
02:00
FOTOVIDEO Groapa de gunoi din curtea bisericii a iscat un adevărat conflict între localnici și primărie! Gavril Catană: „Este făcută ilegal”
S-a lansat aplicația AniMuz la Palatul Culturii. Tablourile și elementele arhitecturale prind viață datorită inteligenței artificiale
02:00
FOTO S-a lansat aplicația AniMuz la Palatul Culturii. Tablourile și elementele arhitecturale prind viață datorită inteligenței artificiale