Actualitate

Un bărbat de 44 ani a murit, după ce a ajuns sub un metrou, în București

Publicat: 05 mai 2023
_____ Vizualizări 0 Comentarii

Un bărbat de 44 de ani a murit, după ce a căzut pe şine în staţia Aviatorilor din Capitală. Cel mai probabil a fost vorba de o tentativă de sinucidere. La faţa locului s-au deplasat polițiștii, precum și echipaje medicale, în vederea luării primelor măsuri.

Incidentul a avut loc în jurul orei 10.30, în stația de metrou Aviatorilor. În ciuda eforturilor medicilor, bărbatul a fost declarat mort. Circulația trenurilor de metrou a fost reluată normal începând cu 12.03.

Posibil o tentativă de suicid

„Metrorex informează că astăzi, 05.05.2023, în jurul orei 10.30, la stația de metrou Aviatorilor, un călător a căzut în calea de rulare, pe firul 1 (direcția Berceni), posibilă tentativă de suicid. Echipele SMURD interveni pentru a acorda primul ajutor. Personalul Metrorex reorganizează circulația pe un singur fir, astfel încât trenurile să circule în ambele direcții”, anunță Metrorex.

„Intervenim pentru extragerea unei persoane aflate sub o garnitură de metrou la stația Aviatorilor. Acționează 1 autospecială de stingere, 1 descarcerare, 2 SMURD, Detașamentul Special de Salvatori”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov.

A fost oprită alimentarea cu energie electrică pentru accesul salvatorilor. Conform procedurilor, autoritățile vor deschide o anchetă de cercetare pentru a se stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Din păcate, bărbatul de 44 de ani a fost declarat mort, după ce a fost scos din metrou.

Adauga un comentariu